EXCLUSIV  România, cel mai mare REZERVOR de TBC din Europa, spune Wiener. Ce spune despre bolile care vin din Ucraina

România, cel mai mare REZERVOR de TBC din Europa, spune Wiener. Ce spune despre bolile care vin din Ucraina
România, cel mai mare REZERVOR de TBC din Europa, spune Wiener. Ce spune despre bolile care vin din Ucraina

Medicul Adrian Wiener susține că România este "cel mai mare rezervor de TBC din Europa".

Medicul Adrian Wiener a spus la DC NEWS că România este "cel mai mare rezervor de TBC din Europa". Cât despre bolile care ar putea veni din Ucraina, acesta susține că nu există un risc suplimentar pentru țara noastră.

"Aceste boli au fost oarecum neglijate și în România, în ultimii doi ani, mă refer aici în speță la tuberculoză. România este de departe cel mai mare rezervor de cazuri active de TBC din Europa, din păcate. Această patologie a fost neglijată ca și monitorizare, ca și depistare activă, ca și screening, în ultimii doi ani. Este una dintre lecțiile pandemiei COVID. Am studiat și eu cifrele, rata de acoperire vaccinală pentru bolile comune în Ucraina nu erau foarte diferite față de cele ale României, mă refer la bolile pentru care se face prevenția vaccinală în copilărie. Deci nu este din acest punct de vedere un risc suplimentar. Sigur, lipsa triajului epidemiologic și încă persistența transmiterii comunitare a COVID-19 este o chestie la care cu toții ar trebui să fim puțin atenți.", a spus la DC NEWS, medicul Adrian Wiener.

Lecțiile pe care ar trebui să le învețe România după pandemia COVID-19

"În ceea ce privește lecțiile pandemiei eu cred că ar trebui conceptual să facem o tranziție dinspre reziliență, dinspre adaptarea pe termen scurt și mediu a sistemelor de sănătate, care a fost așa cum a fost în România, la ce am putea învăța și anume la acest concept de anti-fragilitate, la beneficiile pe termen lung pe care expunerea la acestă pandemie ni le-ar putea aduce.

Aici sigur că trebuie să vorbim detaliile sistemice pe care le știm deja de atâția ani: birocratizarea excesivă, deficitul de personal, infrastructura învechită, lipsa dotărilor și a circuitelor a pacientului adecvate, lipsa prevenției și a depistării precoce a medicinii primare, accesabilitatea redusă la sistem în general, mai ales rural, dar și lupta cu dezinformarea care ne-a vulnerabilizat extraordinar de mult în această pandemie. Exista anti-vaccinismul militant și înainte de pandemie, da acum a ajuns la cote înalte care practic echivalează cu siguranța națională în România.

Noi avem o acoperire de vaccinare de 40% și astăzi cred că orice măsuri firești pe care le iau țările cu o acoperire vaccinală de 80-90% trebuie privite oarecum cu circumspecție în România. Toate aceste lucruri ne oferă oportunitatea de politici publice pentru întărirea sistemului.", a mai declarat Adrian Wiener în cadrul dezbaterii "Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID."

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel