Radu Gănescu, Preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) a vorbit despre contextul actual în ceea ce priveşte pandemia dar a ţinut să atenţioneze oamenii că de pe urma ei vom rămâne cu lecţii învăţate dar şi cu...un virus.
"Suntem pe drumul spre normalitate, sper eu. Reîncepem să avem încredere în sistemul de sănătate şi încredere în a merge la medic. Rămâne doar să facem mici modificări care să şi rămână în sistemul de sănătate, să găsim soluţii de normare în ceea ce priveşte teleconsultaţia, să ştim ce fel de servicii pot fi decontate în această formă. Pandemia a trecut, dar noi vom rămâne cu un virus. Nu ştergem cu buretele nimic, doar ne adaptăm şi încercăm să găsim soluţii pe viitor. Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu mai suntem în stare de urgenţă, trebuie să fim totuşi conştienţi că ţine de noi, de foarte multe ori, atunci când ne protejăm sănătatea. Lucrurile astea nu dispar odată cu pandemia" a spus liderul COPAC.
"Am avut şi aspecte pozitive, am adus telemedicina, teleconsultaţiile, am implicat medicii de familie în vaccinare mult mai mult decât am făcut-o până acum, am reuşit să facem acea mică digitalizare în Direcţiile de Sănătate Publică, am creionat nişte circuite clare pentru pacienţii cronici şi pacienţii Covid - toate astea cred că sunt o lecţie pentru noi toţi. De-aici încolo, n-ar trebui decât să construim pe această direcţie, să îmbunătăţim ceea ce avem şi să aducem la nivel european şi, bineînţeles, să abordăm tot ce e negativ în sistem sub o nouă paradigmă. Am avut o perioadă de experienţă negativă. Nu doar în România dar şi în alte ţări s-a văzut că sistemele de sănătate nu sunt pregătite pentru o astfel de pandemie. Cel puţin, în primul an - în 2020, lucrurile au fost un pic greoaie atât pentru sistemul de sănătate cât şi pentru pacienţii care aveau nevoie de acces la servicii medicale şi la tratament. Am observat că nu suntem pregătiţi nici ca organizare nici ca logistică pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Din păcate, ni s-a reamintit cât de vechi şi incomplete sunt spitalele din România. Sunt totuşi bucuros că, după aceşti doi, fiecare am învăţat câte ceva şi am tras nişte concluzii atât la nivel de cetăţean cât şi la nivel de autoritate" a concluzionat, pe o notă optimistă, Radu Gănescu.
Interviul complet aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu