Vladimir Putin și-ar fi ascuns familia într-un oraș subteran din Siberia, conceput pentru a supraviețui unui război nuclear.
Vladimir Putin și-ar fi ascuns familia într-un „oraș subteran” din Siberia, potrivit unui profesor rus. Buncărul de lux, dotat cu înaltă tehnologie, este situat în Munții Altai și a fost proiectat pentru protecție în caz de război nuclear, a declarat politologul Valeri Solovei, în vârstă de 61 de ani, scrie Daily Mail. Reamintim că, în tot acest timp, Voldorimir Zelenski, președintele Ucrainei, a rămas în țara devastată de ruși și a refuzat evacuarea sa, fiind considerat acum un erou pentru curajul de care dă dovadă.
Fost profesor la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO), la care participă viitori diplomați și spioni de top, Solovei a susținut anterior că Putin suferă de probleme medicale ascunse publicului rus și a luat parte la ritualuri secrete bizare, cu șamani, alături de ministrul său al Apărării, Serghei Șoigu.
Unii din Moscova îl resping pe Solovei și îl numesc drept un teoretician al conspirației sau un ”păcălitor”. Chiar săptămâna trecută el a fost interogat timp de șapte ore de autoritățile ruse din cauza acuzațiilor pe care le-a făcut despre starea medicală și psihică a lui Putin pe Telegram. Casa lui a fost, de asemenea, percheziționată și au fost confiscate mai multe obiecte electronice. Solovei a fost ulterior eliberat, dar cazul nu este închis. Afirmația vine în timp ce Rusia atacă Ucraina cu rachete, ceea ce duce la acuzații că Putin comite crime de război prin desfășurarea unor bombe cu dispersie devastatoare asupra civililor neajutorați.
„În weekend, familia președintelui Putin a fost evacuată într-un buncăr special pregătit în caz de război nuclear”, a spus profesorul într-un videoclip.
„Acest buncăr este situat în Republica Altai. De fapt, nu este un buncăr, ci un întreg oraș subteran, dotat cu știință și tehnologie de ultimă oră. Asta înseamnă ceva pentru tine? Că președintele își trimite familia în acest buncăr?", a mai spus profesorul rus.
Solovei, care susține că are contacte din interior în Kremlin, s-ar referi la o vilă uriașă construită aparent de gigantul energetic Gazprom cu aproximativ un deceniu în urmă în districtul Ongudaysky din Republica Altai, o regiune a Siberiei care se învecinează cu Mongolia, China și Kazahstan.
Observatorii au remarcat mai multe puncte de ventilație în terenurile din jurul ascunzătoarei de pe munte și o linie de înaltă tensiune conectată la o substație ultramodernă de 110 kilovolti, suficientă pentru a alimenta un oraș mic. În timpul construcției, s-au raportat că s-au folosit excavatoare germane de tuneluri la fața locului.
Solovei nu a identificat membrii familiei lui Putin care se presupune că au fost trimiși în buncăr, dar a susținut anterior că gimnasta Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani, este soția secretă a liderului rus. Aceasta ar avea trei copii cu Putin.
„Aceasta este familia lui adevărată, iar Alina este capabilă să-i influențeze deciziile”, a spus el anul trecut.
Putin are două fiice adulte, Maria Vorontsova, 36 de ani, genetician, și Katerina Tikhonova, 35 de ani, dansatoare devenită matematiciană.
De asemenea, se spune că are o fiică pe nume Luiza Rozova, în vârstă de 18 ani, cunoscută și sub numele de Elizaveta Krivonogikh, dintr-o relație anterioară cu Svetlana Krivonogikh, care a devenit multimilionară și are acum 45 de ani. Alți trei copii ar fi de la Alina Kabaeva, o fetiță și gemeni.
Putin a fost lovit de „reacția extrem de puternică, unită și foarte negativă a Occidentului colectiv cu privire la planurile rusești”, a mai spus Solovei.
„Putin plănuise să declare victoria militară completă și incontestabilă a trupelor ruse în seara zilei de duminică, 27 februarie, și să anunțe sfârșitul sau sfârșitul apropiat al așa-numitei „operațiuni speciale”. După cum știți, nu a fost atinsă nicio țintă a invaziei Rusiei în Ucraina, a mai spus Solovei.
Una dintre cele mai uimitoare afirmații ale lui Solovei a fost că Ministrul Apărării al Rusiei, Șoigu, a aranjat ca Putin să participe la un ritual șamanic în Siberia, care a presupus sacrificiul unui lup negru într-un ritual de îmbunătățire a sănătății președintelui.
Șoigu deține în prezent controlul personal al operațiunii militare a Rusiei în Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu