Ploaie de drone pe Nicolae Ciucă! Mai mulți lideri PSD au declanșat război

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Ploaie de drone pe Nicolae Ciucă! Mai mulți lideri PSD au ieșit la atac.

Totul a pornit de la o postare a candidatului PNL la prezidențiale.

„Uite unde era acela care stăpânește o meserie! Cum poate avea Marcel Ciolacu pretenția să fie ales de români să-i reprezinte când el disprețuiește categorii întregi de oameni? După ce a vorbit cu dispreț și aroganță despre militari, dar și despre toți cei care lucrează la stat, profesori, medici, pompieri, lucrători în administrație, acum jignește tinerii. Cei care, zice candidatul PSD la președinție, pleacă din țară fiindcă nu stăpânesc o meserie. Uite unde era cel care stăpânește o meserie! Oricât s-ar preface domnul Ciolacu, agroganța tipică PSD-ului iese la suprafață. Milioane de români învață, muncesc, încearcă să-și facă un rost pentru ei, pentru familiile lor și vine un politruc care și-a petrecut toată viața pe la partid și începe să arunce cu noroi. Îl întreb serios pe domnul Ciolacu: dumneavoastră ce meserie stăpâniți? Dacă mâine se termină cu politica, v-ați gândit ce aveți de gând să faceți în viață?”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook, iar social-democrații i-au răspuns. Este o adevărată „ploaie de drone” din partea PSD împotriva lui Nicolae Ciucă.

Contextul declarației lui Marcel Ciolacu, în care acesta susține că mulți tineri pleacă din România din cauza lipsei unei formări profesionale solide, a generat diverse interpretări. De fapt, Marcel Ciolacu a subliniat importanța învățământului dual, care ar putea oferi tinerilor competențe profesionale practice, ajutându-i să fie mai bine pregătiți pentru piața muncii. Mesajul pare să sugereze că formarea profesională insuficientă contribuie la exodul de talente, și că soluția ar fi implementarea unui sistem educațional care să ofere abilități mai practice.

2. Inquam Pho... (ciolacu-inquam_photos_casian_mitu_52769300.jpg)

Declarația lui Ciolacu a fost despre o problemă structurală din sistemul de învățământ românesc. Nu i-a atacat pe tinerii din diaspora, ci a sugerat că un învățământ și mai bun ar ajuta la păstrarea tinerilor în țară.

Marcel Ciolacu a dus în discuție o problemă reală a sistemului de educație din România. El a vorbit despre nevoia de îmbunătățire a învățământului tehnic și profesional, astfel încât tinerii să nu mai plece din țară. Marcel Ciolacu a propus implementarea învățământului dual ca soluție pentru a le oferi tinerilor mai multe opțiuni și pentru a-i motiva să rămână în România. Acest tip de educație – care combină studiile teoretice cu practica – este o inițiativă ce ar putea să pregătească mai bine tinerii pentru diverse meserii, fiind inspirat din modele de succes din alte țări. Doar că declarația sa a fost deturnată politic de PNL astfel încât să se înțeleagă altceva decât ce a zis.

3. Inquam Pho... (ciolacu-_inquam_photos_ovidiu_micsik_14658600.jpg)

Ploaie de drone pe Nicolae Ciucă din partea PSD!

Răspunsurile din PSD nu au întârziat să apară.

Marian Mina, deputat PSD:

„Soldăţelul lui Iohannis, ostaşul necunoscut al României, Ciuca PNL-ului încearcă o „agroganţă” cu premierul Marcel Ciolacu şi nu reuşeşte decât să tragă cu gloanţe oarbe la o ţintă prea îndepărtată de domnia sa. Şi-n politică la fel ca pe front, domnule Ciucă?! Importanţa învăţământului dual şi a pregătirii tinerilor noştri n-au nicio legătură cu ceea ce, agramat, insinuaţi. Oricum, nu mai avem nicio pretenţie să citim un mesaj corect şi coerent, având în vedere că o postare nu v-a ieşit decât din a şaptea încercare. Legat de „agrogranţă”, nu v-aţi simţit prost când aţi vrut să vă dublaţi pensia militară? Nici când v-aţi aşezat confortabil pe scaunul de preşedinte al Senatului cu voturile PSD?În fine, dacă aşa aţi tras şi cu arma precum scrieţi, nu vă mai spală nici 5 cărţi de-acum înainte”.

Mihai Tudose, europarlamentar PSD:

„Sfinții Consultanți și Scriitori! Sunt cei pe cale să săvârșească un miracol! Cei care îl fac pe Ciucă să scrie… De șapte zile (și, evident, nopțile aferente), Ciucă scrie! Pe FB…E drept că există discrepanțe majore între cel pe care-l știm și ,,finețea” textelor publicate… Dar cu puțin efort (glumesc, trebuie muuult efort) îl vor înghesui în context!Dacă reușesc și cu vorbitu’ chiar că e minune!Cică nu-i utilă și campania la ceva.”

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt PSD:

„Tovarășul Ciucă, singurul candidat la președinție membru PCR, tot semnalează de pe tobogan că vedem noi greșit și el alunecă în sus. Seria de atacuri fără dovezi dar și fără bun simț a ajuns la faza pe meserii.Greu de înțeles cum poate domnul general, de la înălțimea pensiei sale, să acopere cu incompetență încă un domeniu, de data asta al educației. Că nu înțelege ce citește am văzut la Măruță, dar că nici cei de pe lângă dumnealui, nu ne așteptam... Învățământul dual e prima opțiune corectă, după învățământul superior, pentru o educație aliniată cu piața muncii și pentru o șansă de a lucra, bine plătit, în România. Guvernul Marcel Ciolacu și administrațiile conduse de Partidul Social Democrat sunt primele care au investit serios în acest domeniu. Tov. Ciucă, nu face de un general, serios... PS Dvs aveți variante de meserii, vedem mai jos. Lăsați i și pe alții. Sursa foto: RomaniaTV”

Victor Ponta, consilierul onorific al premierul Marcel Ciolacu:

„Sa vorbesti de aroganta ( sau “agroganta” ) cand esti aghiotantul si servitorul lui Klaus Iohannis - chiar suna ca naiba! Nu stiu daca e Ciolacu “agrogant” sau nu - dar e clar ca Nicu Ciuca e analfabet rau! Si, in plus, e lipsit de minima onoare; cand il lauda pe Marcel Ciolacu si PSD si le multumea ca voteaza Guvernul PNL - PSD nu vedea “agroganta”; si cand se duce maine cu masina de la Senat la biroul de Presedinte al Senatului in care sta cu voturile PSD - tot nu e deranjat de “agroganta”; si cand cere PSD sa ii voteze o lege prin care si el si consoarta isi dubleaza pensia militara tot nu e “agroganta”! Pai, Nicule - un pic de bun simt ar prinde bine; cica nu esti destept dar esti serios, vrei sa strici de tot si seriozitatea?”

Cristina Rizea, deputată PSD:

”Meseria de soldat sau meseria de marionetă. Nicolae Ciucă aruncă noroi, dar nu spune nimic despre cum i-a fost trasată întreaga carieră de cei care l-au vrut obedient, nu competent. Îi e ușor să atace pe oricine propune o soluție reală, cum a făcut Marcel Ciolacu cu învățământul dual, care ar oferi tinerilor șansa unei meserii solide și a unui viitor aici, acasă. Fără această pregătire, mulți tineri sunt obligați să plece în căutarea unui trai decent – iar Ciucă, bine ghidat de interesele șefilor săi, ignoră complet problema. Când Marcel Ciolacu vorbește despre pregătirea tinerilor, Ciucă alege să o ia personal, exact ca un politruc crescut în umbra ordinelor, fără să ofere nici cea mai mică idee despre viitor.

A uitat de câte ori a spus că nu va face politică? Sau că activitatea lui de militar îi fusese de ajuns? Dar adevărul e simplu: nu tinerii, ci Ciucă este cel care nu stăpânește meseria de politician. A fost impus în PNL nu pentru viziune sau soluții, ci pentru că este un executant docil. Iohannis a văzut în el un soldățel de încredere, bun doar pentru a-i păstra influența și controlul asupra partidului care l-a făcut președinte. L-a instalat șef la PNL și acum îl propune pentru Cotroceni, doar pentru a prelungi “epoca Iohannis” în România.Domnule Ciucă, până să arătați cu degetul, întrebați-vă ce meserie aveți, cu adevărat: cea de soldat sau de marionetă obedientă?”

VEZI ȘI: Nici primarul nu e arestat, nici Ciolacu nu a demisionat! Să plece de la Guvern! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel