Din anul 2005 şi până în prezent numărul persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate din judeţul Sibiu a crescut considerabil de la 12.389 la 18.576, potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (DGASPC).
Autor: Adrian Stroescu
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Sibiu, controlul Comisiei Superioare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a constatat existenţa încadrării ilegale în grad şi tip de handicap în baza unor afecţiuni medicale inexistente, prin obţinerea în mod fraudulos a documentelor medicale aferente încadrării şi a anchetelor sociale, existând indicii asupra existenţei unor filiere între persoane din diferite comunităţi din judeţ, informează Rondul de Sibiu.Au fost convocate 530 de persoane, în perioada 19-30 septembrie a acestui an, persoane posesoare de certificate de încadrare în grad de handicap. Dintre acestea, doar 430 au fost evaluate, restul de 100 de persoane nerăspunzând convocării, în mare parte din cauza că sunt plecaţi în străinătate.
Datele oferite de reprezentanţii DGASPC arată că din cele 430 de persoane evaluate, 271 nu se încadrează în grad şi tip de handicap conform Comisiei Superioare. Pentru 69 de persoane s-a menţinut gradul de handicap, restul persoanelor având modificări în ceea ce priveşte gradul de handicap.
„Din evaluarea celor 430 de persoane se constată că ponderea cea mai mare o reprezintă cei care nu se încadrează în grad de handicap care aparţin categoriilor de afecţiuni respiratorii - astm bronşic şi psihiatrice - retard mental; 109 persoane cu afecţiuni mentale (din care 88% nu se încadrează), 140 persoane cu afecţiuni respiratorii (din care 97% nu se încadrează) şi 181 persoane cu alte afecţiuni (din care 27% nu se încadrează)", transmit reprezentanţii DGASPC.
În urma controlului, membrii Comisiei Superioare consideră necesară anularea calităţii de persoană cu handicap pentru cei care nu se încadrează într-un grad de handicap şi suspendarea pentru cei care nu s-au prezentat la reevaluare, potrivit raportului întocmit. De asemenea, a fost emis un odrin de serviciu cu privire la demararea unei misiuni de audit public intern având drept scop auditarea activităţii Serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap.
Au fost convocate pentru reevaluare toate persoanele aflate pe lista IPJ Sibiu, precum şi angajaţii DGASPC cu certificate de handicap, prin adrese scrise cu confirmare de primire, cu precizarea că neprezentarea va atrage suspendarea dreptului la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale. După expirarea termenului prevăzut s-a dispus suspendarea plăţii acestor drepturi pentru cei care nu au depus dosarul, până la finalizarea procesului de reevaluare, transmit reprezentanţii DGASPC Sibiu.
Persoanele adulte cu certificate de valabilitate permanentă vor fi convocate până la finele anului 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu