Patronul benzinăriei MOL din Beiuș ”se DISTRA că amenda e prea mică”, spune șeful ANPC. ”Și are dreptate” afirmă Mierlea. Ce uită autoritățile și consumatorii

Combustibil la 11 lei/litru la MOL Beiuș/ Sursă foto: Facebook Mădălin Hinţ
Combustibil la 11 lei/litru la MOL Beiuș/ Sursă foto: Facebook Mădălin Hinţ

Patronul benzinăriei din Beiuș, care a aruncat în aer prețul carburanților în întreaga țară, afișând 11 lei/litrul, a reacționat bizar, conform șefului ANPC. 

Amendat de ANPC, patronul din Beiuș ar fi spus că amenda este prea mică, în comparație cu veniturile înregistrate. ”Și are dreptate că este prea mică” spune Sorin Mierlea, președintele InfoCons, la B1TV.  

A pus prețul de 11 lei la pompă ca să nu fie lăsat cu rezervoarele goale, susține patronul stației MOL din Beiuș

Daniel Degău este patronul firmei partenere MOL din Beiuș. El a majorat în trei rânduri prețul la pompă. ”Dimineaţa am vândut cu 10 bani peste Petrom din Beiuş. Pe la ora 12, când am aflat preţul din ziua respectivă de la MOL şi că a doua zi va fi 10 lei, am ridicat preţul la 9 lei. Apoi, când lumea a început să facă circ şi să-mi ducă marfa, numai s-o ducă, am făcut-o şi mai mult, de 11 lei. Eu am început, recunosc, am fost primul în ţara asta care a pus preţul de 11 lei, ca să plece la alţii, să nu mă lase cu rezervoarele goale. Ştiți ce a fost în Beiuş? Erau 4 echipaje de Poliţie care dirijau circulaţia, coada de la Tribunal (centrul municipiului, n.r.) până la staţia de benzină (la intrarea în Beiuş, dinspre Oradea, n.r.). Românii s-au pus la coadă cu butoaie, cu canistre, cu pungi, cu plase, cu de toate", a declarat Degău, pentru Bihoreanul. El a afirmat că oamenii ştiau deja, de dimineaţă, ”că se ridică preţul şi că nu este marfă”. 

Deși imaginile cu prețul la pompă au generat panică în toată țara, Degău respinge acuzația că ar fi avut un comportament nepotrivit față de client. El spune că primii care l-au verificat au fost inspectorii CPC Bihor, care i-au găsit ”niște îngheţată şi bere expirată", conform sursei citate. 

”Nu sunt slugă la nimeni”

”Puteam să fac marţi marfa 11 lei, dar n-am făcut-o. Am făcut-o miercuri, când mi-a ridicat MOL preţul. Nu sunt slugă la nimeni, nu-s al statului, vând cu cât vreau eu. Le-am spus şi lor. Nu e normal ce se întâmplă, dar nimic nu e normal în ţara asta”, susține patronul benzinăriei.

El a primit o amendă de 35.000, dar se pare că va putea achita doar 3.500 mai arată sursa citată. 

Joi, el a scăzut prețul la pompă: benzina la 8,5 lei, motorina la 9 lei. Nu pentru că i-ar fi fost impus, spune Degău, ci pentru că și MOL a scăzut prețul:”Au văzut ce s-a întâmplat. Ei preţul de listă nu-l mai puteau schimba, că l-au dat la 10 lei, în schimb au băgat un discount cum nu au dat în viaţa lor, de 280 dolari plus TVA la mia de litri, ca să repare ce au făcut”. 

”Se distra că amenda e prea mică”

Marți, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a anunțat și el amenda tot de 35.000 de lei, aplicată de ANPC, afirmând și că patronul benzinăriei ”se distra că amenda e prea mică”, scrie Adevărul. ”Dacă aţi vrea să intrăm în meandrele cunoaşterii acestei sancţiuni şi acestei abateri, pot să vă spun că respectivul operator economic, la nici o oră după încheierea documentului de control, se distra în mediul online că amenda plătită reprezintă mult prea puţin faţă de cât ar fi câştigat el în perioada respectivă", a declarat Horia Constantinescu, conform sursei citate. 

”De ce spun acest lucru: pentru că alături de comunicare mai trebuie să comunicăm ceva de la nivelul instituţiilor: amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii, jumătate din minim ne situează pe noi nu în Cenuşăreasa, ci în Fetiţa cu Chibrituri a autorităţilor de control. Noi scriem 100.000 (de lei, n.r.) pe pagină, din care respectivul operator economic poate plăti o sumă derizorie. Am stat de vorbă între noi, autorităţile cu atribuţii de control, este momentul să ne trezim la realitate şi să trezim piaţa la realitate. Nu îmi doresc să aplic sancţiuni mari, îmi doresc ca forma preventivă a comunicării acestora să fie cea care lămureşte piaţa de ce să-ţi iei o amendă raportată la cifra de afaceri când mai bine eşti corect şi nu trebuie să te gândeşti la astfel de sancţiuni.” mai afirma șeful ANPC. 

Sancțiunea cea mai aspră poate fi dată de consumatori

Sorin Mierlea a afirmat, la B1TV, că ”autoritățile uită de fiecare dată că au o măsură complementară: ridicarea autorizației de funcționare și închiderea magazinului, a benzinăriei, a unității care creează o astfel de problemă.” Președintele InfoCons consideră și că sancțiunea cea mai puternică ar trebui să vină de la consumatori. ”Sancțiunea noastră poate să fie cea mai drastică prin a nu mai cumpăra de la un astfel de agent economic care-și bate joc de consumatori” afirmă Mierlea, adăugând că ”în calitatea noastră de consumatori putem să dăm cea mai drastică amendă”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel