Mircea Coșea: Nu e un efect de penurie, ci unul de preţ. Ne întoarcem la o agricultură din anii '70

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Profesorul Mircea Coşea este de părere că România se întoarce în timp, din punct de vedere al agriculturii.

Mircea Coşea a vorbit la Digi24 despre criza alimentară declanşată pe fondul războiului din Ucraina dar şi situaţia actuală din agricultură, în România. "Preţurile au crescut foarte mult, se ştie, la fel şi bursele agricole au sărit. Nu e neapărat un efect de penurie, ci un efect de preţ. Adică e mai greu să spunem că nu vor exista mărfuri. Deşi acum sunt anumite restricţii prin Grecia şi prin alte părţi. Dar preţurile vor fi foarte mari. Ceea ce înseamnă, de fapt, o penurie de consum, adică o anumită categorie a populaţiei nu va mai avea acces ca înainte la aceste produse. Declaraţiie lui Biden şi ale lui Macron în legătură cu iminenţa acestei crize care va duce chiar la foamete arată că există nişte studii care indică următorul fapt: pe termen mediu, nu există soluţii de înlocuire a stocului ucrainean şi rusesc de alimente. Oricum, efectele sunt mult mai complicate din punct de vedere al politicilor globale" este aprecierea profesorului Coşea.

Acesta a explicat că România ar trebui să se restructureze iar prima ar fi cea legată de potențialul agricol: ”Intrăm într-o criză agricolă. România este a doua sau a treia țară din Uniunea Europeană din punctul de vedere al potențialului agricol. Este cea mai bine dotată, după Franța, cu pământ pentru agricultură. Ar putea hrăni de aproape cinci ori mai multă populație decât România, deci ar putea să devină un exportator net de alimente, de cereale, de tot ceea ce înseamnă elementele pe care criza alimentară le va aduce în față. Dar, pentru asta trebuie o politică specială de dezvoltare a agriculturii pe baze intensive. Asta înseamnă valorificarea în țară a resurselor, pentru că importul de materii prime importuri de produse prefabricate și o explozie de materii prime, energie dezechilibrează balanța comercială dintr-o țară care ar putea exporta pentru aproape jumătate din Europa. Noi importăm 70% din mâncare deci această oportunitate o pierdem, e prea târziu”.

"Celebra politică a Uniunii Europene "de la fermier la furculiţă" a intrat în impas. Intrăm într-o fază pe care eu credeam că am depăşit-o demult. Ne întoarcem în timp. Ne întoarcem la o agricultură de tipul anilor '70, când aşa-numita Revoluţie Verde care a fost prezentă în Asia dar şi în Europa a ridicat producţia foarte mult prin folosirea masivă a îngrăşămintelor şi fungicidelor, mecanizare intensă ş.a.m.d. În momentul de faţă, nu există niciun fel de speranţă ca să credem că nu vom putea intra într-o perioadă în care preţurile vor exploda la alimente" a mai spus Coşea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel