O echipă de experți încearcă să facă imposibilul: să înțeleagă limbajul delfinilor.
În tentativa lor folosesc cele mai noi descoperiri din informatică: realitatea virtuală. Primele rezultate sunt promițătoare.
În experiment sunt utilizați 11 delfini ai unui acvariu din Suedia. Biologii fac apel la inteligența artificială pentru a înțelege sunetele delfinilor.
Mats Almundin, cercetator, Kolmarden Wildlife Park: "Delfinii folosesc frecvențe pe care noi nu le auzim, până la 150 de kilohertzi. Avem nevoie de aparate care să ne ajute să detectăm aceste sunete", informează TVR.
Echipa de cercetători folosește un program computerizat special în analiza limbilor. Softul poate analiza un volum mare de informații, care le-ar lua ani de zile cercetătorilor. Creatorii săi spun că au reușit să descifreze 40 de limbi folosite pe planetă.
[citeste si]
Mats Almundin, cercetator, Kolmarden Wildlife Park: "Cu această tehnologie putem folosi computerele ca să înregistrăm sunete timp de mai multe săptămâni. Apoi computerul verifică similitudini şi se face o statistică a frecvenţei producerii unui sunet sau a unei succesiuni de sunete. Astfel putem obține o imagine mai bună a sunetelor."
Primele observații au permis obținerea unor rezultate impresionante: delfinii folosesc anumite fluierături proprii fiecărui exemplar.
Este posibil să fie vorba de o semnătură sau un nume. E greu de crezut că va putea fi realizat un dicționar în cei patru ani ai proiectului. Coordonatorii săi încearcă să găsească surse de finanțare suplimentare. Ei sunt, însă, optimiști și spun că, indiferent de rezultat, percepția oamenilor se va schimba radical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu