Jurnalistul Vitalie Cojocari, discuţie cu un salvamar pe plaja din Mallorca. Ce se întâmplă cu turiştii care nu respectă steagul roşu

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Şi în acest weekend a fost scandal pe litoral. Turiştii s-au certat cu salvamarii care nu îi lăsau să intre în apă după ce au arborat steagul roşu, astfel că a fost solicitată intervenţia poliţiei. 

Măsurile de precauţie, inclusiv arborarea steagului roşu, au fost luate după ce vineri seară un bărbat de 43 de ani din Bucureşti a murit la Costineşti, înecat. Acesta a fost dus în larg de curenţii puternici. Alte două persoane sunt în continuare căutate, de la Eforie Nord şi Vama Veche. În acest moment, numărul celor care şi-au pierdut viaţa înecate în acest sezon estival a ajuns la şapte. Salvamarii le atrag atenţia turiştilor variaţiile de temperatură de care are parte în aceste zile marea pot fi periculoase. Ei spun că în afară de perioadele în care scăldatul este interzis, există alte situaţii în care nu este recomandată intrarea în apă, scrie Rador.

"E foarte important să se acomodeze cu apa, chiar dacă temperatura apei are 24-25 de grade, pare foarte caldă, dar diferenţa foarte mare de temperatură şi la intrarea bruscă în apă pot face un şoc termic. Se poate întâmpla să facă şi un stop cardio respirator. După servirea mesei, să nu intre imediat. E bine să stea cel puţin o jumătate de oră, o oră, să se liniştească, după să intre la îmbăiere. După desfăşurarea activităţilor fizice, la fel, să nu intre brusc în apă. Persoanele care sunt în stare de ebrietate, cei care vin cu ele să vină să ne anunţe pe noi pentru că îşi pot pune viaţa în pericol", a declarat Gabriel Culea, şeful salvamarilor din Mamaia. 

Ce se întâmplă în Mallorca cu turiştii care ignoră steagul roşu

Jurnalistul Vitalie Cojocari, aflat în vacanţă în Spania, a scris pe pagina sa de Facebook ce i-a spus un salvamar din Palma de Mallorca despre turiştii care ignoră avertismentele salvamarilor şi intră în apă în ciuda steagului roşu. 

"Este vârf de sezon în Mallorca. Germanii și britanicii au umplut hotelurile și plajele.

Ieri valurile erau destul de îndrăznețe și le simțeai puterea chiar de cum intrai în mare. Astăzi s-au mai liniștit și Mediterana e cuminte, mai ales cu copiii care vor să se joace unde apa e la genunchii broaștei. Azi a fost arborat steagul verde, pentru cine nu știe, liber la intrat în mare. Ieri steagul era galben, adică de atenționare. Ca la noi pe litoral, simplist vorbind, culorile sunt ca la semafoare. La roșu nu trebuie să te bagi în apă, punct.

Ce vă povestesc mai jos s-a întâmplat ieri, când valurile erau temerare, dar nu erau periculoase, de steag roșu. Tocmai ieșisem din mare și văd la un moment dat cum un salvamar începe să fluiere și să dea energic din mâini. Tot arăta ceva în mare și le cerea turiștilor să vină spre mal. M-am apropiat de el. Mi-a explicat că nu era pentru toată lumea, ci doar pentru cei care au depășit geamandura galbenă. Între timp, turiștii atenționați de salvamar au înțeles mesajul și s-au întors în zona de siguranță a mării. Dar dacă nu se întorceau? Dacă era steagul roșu și ignorau avertismentul?

Cum prietenul meu salvamar plecase, l-am găsit în apropiere, pe căsuța de lemn de pe plajă, cu binoclul la piept, pe salvamarul Miguel. Să-i spunem așa pentru că tânărul bine bronzat, cu cercel în limbă și în ureche, își tatuase acest nume pe un braț. Când m-am apropiat de el, m-a întrebat îngrijorat dacă totul este în regulă, dacă am nevoie de ajutor. I-am zis că nu și s-a liniștit, apoi mi-a răspuns amabil la întrebări.

Miguel venise de pe continent pe vară, la muncă și mi-a zis că e bun înotător. Cu toate acestea, mi-a dat asigurări că oricine se bagă pe steag roșu în mare este pe cont propriu. “Noi nu ne riscăm viața pentru ei, nu ne băgăm pentru astfel de turiști fără discernământ”, spunea tânărul Miguel.

Amenzi? Sigur, există, dar e treaba poliției. Treaba noastră este să salvăm pe oricine este în pericol pe steag verde și galben. La roșu? “You are on your own”, mi-a spus Miguel cu accentul său simpatic de spaniol.

Astăzi salvamarii nu mai fluieră nimic, în schimb au apărut noi geamanduri verzi, mai în larg, după cele galbene de ieri. Înotătorii care se simt în formă se pot duce până la noile geamanduri. Desigur, dacă nu sunt în formă, Miguel va face tot posibilul să-i scoată vii din apă. Este un bun înotător, iar munca lui este să-i salveze pe astfel de turiști… însă numai pe steag galben și verde", a scris Vitalie Cojocari pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel