EXCLUSIV  Interviu cu Ioana Fotache după ce am fost criticat că explic românilor cine sunt persoanele non-binare. „Oamenii se folosesc des de argumente limitate pentru a invalida persoanele LGBT”

Astfel am discutat din nou cu Ioana Fotache, sociolog și activist pentru asociația Transcore, despre criticile care se aduc comunității. Am vorbit cu Ioana Fotache după ce am primit un comentariu în care eram întrebați de ce promovăm persoanele non binare, asta în contextul în care Eurovision a fost câștigat de o persoană non binară.

„Daca e non-binar (ceea ce e o ipocrizie maxima!), sa NU se mai îmbrace cu haine destinate sexului feminin, sex opus acestui idi#t! Iata deci cata minciuna si ipocrizie!”, ne-a scris o persoană după ce a citit acest articol: „Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?: https://www.dcnews.ro/am-discutat-cu-ioana-fotache-sociolog-despre-nemo-persoana-non-binara-care-a-castigat-eurovisionul-tu-stiai-cum-trebuie-sa-vorbesti-cu-astfel-de-persoane_958923.html

Câștigătorul Eurovision 2024, elvețianul Nemo, este prima persoană non-binară care a câștigat marele premiu al concursului muzical.

Ioana Fotache ne-a spus: ”Nu e problemă de intoleranță, e vorba de ignoranță. Toate femeile biologice au și testosteron și estrogen precum și bărbații biologici. Doar că sunt în proporții diferite în funcție de oameni. Ideea că sunt hormoni ”masculini” și ”feminini” este pur și simplu eronată. 

La fel este și cu fustele. Fustele în foarte multe culturi sunt haine de bărbați. Acum 50 de ani, pantalonii nu puteau fi purtați de femei. Sunt doar bucăți textile pe care le punem pe noi, ele nu au un gen intrinsec. Atunci nu am mai putea purta tricouri, că vai, dacă port un tricou sunt non-binar, pentru că și femeile și bărbații poartă tricouri.

Ignoranța nu mă surprinde, oamenii se folosesc destul de des de argumente ignorante și limitate pentru a invalida persoanele din comunitatea LGBT, dar nu numai. Chiar și persoanele cis (non-LGBT) care sunt un pic diferite au de suferit. 

Întrebați orice femeie care a decis să-și lase părul scurt. La 16 ani, când m-am tuns scurt, am pățit să mi fiu amenințată că voi fi violată ca să-mi arate că sunt femeie, să-mi crească părul la loc.

Cea mai folosită glumă la adresa comunității, încă din 2004, e: ”și eu o să mă identific cu un elicopter de luptă”

Mihai Preda: Păi și îl avem pe ”Adrian elicopter de luptă” care până la urmă e un mare influencer. Ce părere ai despre numele lui?

Ioana Fotache: ”Pare o persoană foarte drăguță, ce pot să zic...

E ideea că dacă poți să te identifici cu orice, poți să o faci și cu un elicopter de luptă. E o critică la ideea că noi spunem că suntem ceva și lumea se așteaptă să ne respecte pentru asta. 

Noi toți ne identificăm cu foarte multe chestiuni, ne identificăm cu genul de muzică pe care îl ascultăm, cu religia, cu un stil de modă. În psihologia socială, acest proces se petrece de cele mai multe ori în copilărie-adolescență, destul de rar avem identități pe care le dezvoltăm ca adulți. Aceste lucruri provin din chestiuni care ne afectează, și care ne bucură atunci când găsim o anumită identificare. 

Majoritatea oamenilor nu au experimentat cum e să te simți ca un alt gen, ce înseamnă disforia. Eu nu știu cum e să-mi pierd o mână. Dar putem citi despre Sindromul membrului fantomă (Sindromul membrului fantomă se refera senzațiile pe care o persoană le percepe în mod fals la nivelul unei regiuni corporale care nu există în realitate după amputare.) Noi nu le vedem mâna fantomă, dar putem să credem că ei o simt chiar dacă nu este acolo. 

Oamenii își schimbă identitățile tot timpul... de la religie până la perioade din liceu când eram ”emo” sau rockeri. Și când te uiți la poze din adolescență ești șocat pentru că nu te mai poți identifica cu persoana care ai fost atunci. 

Și cel mai rău dor atacurile la adresa comunității: Recent, am organizat un grătar cu comunitatea lângă un lac, grătar pe care l-am anunțat pe mai multe grupuri, nu doar cele LGBT. Au fost oameni care au început să se organizeze și să ne amenințe că ”lacul va fi roșu de la sângele persoanelor LGBT.”

Sunt foarte multe atacuri, la Timișoara dacă vrei să te duci la centrul LGBT trebuie să depui o cerere deoarece le este frică să-și divulge locația. Dar asta face parte din istoria comunității. La gay-fest-ul din 2005, mergeau pe stradă 100 de gay înconjurați de 100 de polițiști armați și în jurul nostru mii de oameni care aruncau cu cruci și care ne huiduiau și băteau când ieșeam. Primul gay-fest fără incidente a fost în 2009. Veneau să ne facă poze ca să ne bată în drumul spre casă. 

E o traumă pe care o are orice persoană LGBT, punct.

Trebuie să avem curaj să arătăm că spațiul e al tuturor, avem dreptul de a exista pe stradă, avem dreptul de a fi cine suntem.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News