Comisia pentru Buget a Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, i-a retras unele privilegii fostului cancelar Gerhard Schröder, pe fondul criticilor referitoare la apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi la deţinerea unor funcţii în companii energetice ruse.
Comisia pentru Buget a aprobat joi o propunere avansată de Partidul Social-Democrat (SPD), de Partidul Verzilor şi de Partidul Liber-Democrat (FDP) privind restrângerea privilegiilor fostului cancelar Gerhard Schröder. Iniţiativa a fost susţinută şi de Uniunea Creştin-Democrată (CDU).
Biroul din Bundestag al lui Gerhard Schröder va fi închis temporar, informează publicaţia Der Spiegel. În ultimul an, cheltuielile consilierilor lui Gerhard Schröder au fost de 419.000 de euro, precizează Mediafax.
Însă Gerhard Schröder, în vârstă de 78 de ani, va primi în continuare pensie specială şi va beneficia de protecţie.
Gerhard Schröder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a fost criticat dur, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, pentru apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi pentru deţinerea de funcţii în consiliile de administraţie ale companiilor ruse Rosneft şi Nord Stream.
Decizia Bundestagului vine după ce Parlamentul European a cerut joi adoptarea unor sancţiuni contra fostului cancelar german Gerhard Schröder, pentru afacerile acestuia şi legăturile sale cu Rusia, transmite DPA.
Reuniţi într-o minisesiune plenară la Bruxelles, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie potrivit căreia sancţiunile Uniunii Europene contra Rusiei după începerea invadării Ucrainei ar trebui să fie extinse la membrii europeni ai consiliilor de administraţie ale marilor companii ruse şi la politicieni care continuă să primească bani din Rusia.
Criticat în ţara sa pentru legăturile sale cu Moscova, Gerhard Schröder a fost cancelar federal al Germaniei între 1998 şi 2005, înainte de a lucra pentru compania Nord Stream şi pentru grupul rusesc Gazprom, potrivit Agerpres.
De asemenea, rezoluţia PE îi numeşte pe fostul cancelar austriac Wolfgang Schüssel şi pe fostul premier francez Francois Fillon ca două exemple de foşti politicieni care au demisionat din funcţiile avute la companii ruseşti. Rezoluţia cere în termeni fermi ca alţii, precum Karin Kneissl şi Gerhard Schröder, să facă la fel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu