Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a vorbit vineri despre demiterea lui Ștefan Marincea din fruntea Institutului Geologic al României. El a remarcat că Ștefan Marincea a vorbit despre cutremure după o „deplasare prelungă la Sank-Petersburg”.
„Am luat o decizie pe parcursul analizelor față de conducerea Institutului Geologic al României. Această decizie am luat-o tocmai pentru faptul că la final s-a demonstrat că existau păreri absolut controversate, numai din dorința de a pune pe tapet, în fața camerelor de luat vederi, concluzii care să sperie oamenii și care să atragă atenția. Științific nu s-a demonstrat absolut nimic”, a explicat Mihnea Costoiu, citat de Agerpres.
Acesta a invocat afirmațiile alarmante ale fostului conducător de la IGR, referitoare la posibilitatea ca satul Izvoarele să se scufunde, arătând că asemenea speculații sunt nepermise.
„De la București pare simplu, dar când vă puneți în pielea unui om care vede la televizor că mâine casa, satul, zona lui se scufundă, nu mai e așa de simplu”, a continuat ministrul.
Declarații de la Petersburg
Întrebat dacă declarațiile fostului director puteau ascunde „interese economice”, Costoiu a evitat un răspuns direct, dar a remarcat că Marincea a vorbit despre cutremure după o „deplasare prelungă la Sank-Petersburg”.„Nu știu ce interese are domnul Marincea. Cert este că - vă spun acum în premieră un lucru - faptul că domnul Marincea a primit o primă avertizare în momentul în care s-au produs cutremurele și a dat declarații prin telefon, ceea ce este surprinzător pentru mine, dânsul făcând declarații despre cutremure, care se produseseră cu două zile înainte, dintr-o deplasare prelungă la Sank-Petersburg”, a spus el.
Un alt motiv care ar întemeia demiterea lui Marincea este „un management extrem de defectuos”, criticat și de către foști miniștri ai Educației, a mai declarat Mihnea Costoiu.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News