Când spui numele lui Dan Cristian Mihăilescu, spui artă. Spui pasiune și imagini desprinse dintr-o altă lume.
În contextul temperaturilor extreme, fotograful constănţean Dan Cristian Mihăilescu a surprins imagini superbe la malul mării. Contactat de redactorii DC News, a spus că aștepta o astfel de furtună din iarna lui 2012. "Cele patru zile de furtună, viscol și ger mi-au oferit un déjà-vu extraordinar din acel an", mărturisește fotograful, adăugând: "Singura diferență, dar și cea mai importantă este că atunci marea înghețase pe o distanță de sute de metri de la mal, în schimb, acum, s-a dezlănțuit într-un mod incredibil, cum numai la marea noastră se poate vedea".
"Chiar dacă tendința climei din țara noastră este să dispară iernile treptat, se pare că cea mai puternică răbufnire este spre sfârșitul anotimpului", a mai spus fotograful.
"Am rămas încremenit"
"Viscolul puternic care nu iți permitea nici să ții ochii deschiși, frigul pătrunzător și faptul că eram coplet ud la picioare ore în șir păreau insignifiante datorită energiei acumulate de la adrenalina care mă făcea să explorez mai departe. Recunosc, am o latură puțin nebună și poate inconștientă în astfel de momente, pentru că, la un moment dat, când eram pe digul de la baza Cazinoului Constanța m-au izbit câteva valuri care m-au udat leoarcă din cap până în picioare și am rămas încremenit când am văzut că imediat ce plecasem din acel loc un val enorm a spălat digul în urma mea. Stau și ma gândesc acum ce noroc am putut avea atunci, și că, doar câteva secunde, pot face diferența dintre pasiune și decizii care pot fi regretabile", a spus Dan Cristian Mihăilescu.
"Castel de cleștar uluitor de interesant"
"O experiență notabilă pe plan personal din aceste zile a fost în ziua de 1 martie, după ce s-a liniștit furtuna și am hotărât să urc pe vechiul ponton din Mamaia. Furtuna și gerul tăios au transformat porțiunea dinspre larg a pontonului într-un loc bizar, un castel de cleștar uluitor de interesant și de asemănător cu o peșteră plină de stalagmite și stalactite. Dacă în 2012 am urcat cu ușurință tot pe acest ponton și am surprins multe cadre interesante, de această dată am știu de la început că va fi o provocare. Așa că am început să caut soluții pentru a putea urca pe ponton. Am crezut că am rezolvat destul de bine problema după ce am reușit să împrumut o scară ușoară și de aproximativ 1,5 metri de la un vecin. Nu a fost însă de niciun ajutor, pentru că pontonul, acoperit complet de gheață, se afla la peste 2,5 metri înăltime și, ca să te apropii de el, trebuia să mergi prin apă câțiva pași", a povestit fotograful.
"Totul era înghețat"
Întrucât nu a dorit în niciun moment să renunțe, a început să caute pe plajă și pe la terasele dezafectate obiecte și materiale de care să se ajute. "Totul era înghețat însă sau prea greu de mutat, așa că am continuat căutările până am întâlnit un paznic al unui local la câteva sute de metri de ponton. Am avut un mare noroc cu acest om care mi-a împrumutat o scară pliantă, însă de șase metri și foarte grea. Urcarea pe ponton a fost relativ ușoară cu excepția unor mici lovituri și faptul că eram extenuat după ce cărasem scara dupa mine pe plajă, prin zăpada înghețată de 20 de cm. Mai aveam și rucsacul foto în spate de 20 de kg, un efort accentuat și de la febra musculară dobândită în zilele anterioare", a spus artistul.
"Formele și structura acestor țurțuri este fascinantă, una parcă desprinsă dintr-o altă lume. Este interesant de văzut dacă se va mai repeta această ciclicitate a vremii o dată la cinci ani, acest lucru ar însemna că abia în anul 2023 vom mai avea parte de o asemenea furtună la Marea Neagră", a spus, pentru DC News, Dan Cristian Mihăilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu