Procurorul general, Codruţa Kovesi, a fost audiată, vineri, la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat. Aceasta a declarat că a prezentat probe care dovedesc că lucrarea sa de doctorat nu a fost plagiată.
[caption id="attachment_212712" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]Codruţa Kovesi a spus că a trimis la Consiliul Naţional de Etică punctul său de vedere în acest caz, dar a ataşat şi probe din care rezultă clar că nu poate fi vorba de plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Întrebată ce va face dacă membrii Consiliului Naţional de Etică vor spune că a plagiat, Codruţa Kovesi a spus că aceştia "nu pot ajunge la o altă concluzie decât cea corectă", aceea că nu a plagiat.
Procurorul general a spus că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să amâne apărarea reputaţiei profesionale până la pronunţarea unui verdict de către Consiliul Naţional de Etică, relatează Mediafax.
"Când verdictul va fi dat, voi face public punctul de vedere şi voi arăta că afirmaţiile că am plagiat nu au fost adevărate", a mai spus Kovesi.
Procurorul general declara recent că o mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-ar fi plagiat de la persoane care au scris articolele în 2008-2009 sunt paragrafe pe care ea le-a publicat încă din 2002, persoanele în cauză citând-o pe ea.
"Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru că eram necăsătorită. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) şi care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-am palgiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat încă din anul 2002. Persoanele despre care se spune că le-am plagiat şi am copiat din cartea lor m-au citat pe mine în cartea lor cu aceste articole apărute anterior", a susţinut procurorul general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu