Premierul Marcel Ciolacu, în cadrul reuniunii liderilor Partidului Socialiștilor Europeni, întrevedere care are loc în România, și-a luat angajamentul ca România să intre în complet în spațiul Shenghen până la finalul anului.
Marcel Ciolacu a declarat: ”După 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia și de ideile pe care social-democrații europeni le susțin. Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă trebuie să facem acest lucru. Social-democrații din toată Europa au crescut salariul minim, au creat locuri de muncă și i-au sprijinit pe tineri. Extremiștii nu au făcut nimic. Ei caută doar să dezbine Europa și să ne arunce în brațele lui Vladimir Putin. Ei nu mai vor să primim bani de la Uniunea Europeană, vor să ne închidă frontierele și să ne urâm unii cu ceilalți.
Social-democrații europeni sunt cei care ne susțin cel mai clar în privința aderării imediate și complete la spațiul Shenghen. Sunt convins că după ce România a intrat săptămâna trecută în spațiul aerian și maritim al Shenghen cu ajutorul dumneavoastră vom realiza intrarea completă până la sfârșitul anului.”
Sâmbătă, Palatul Parlamentului a găzduit o reuniune importantă a liderilor Partidului Socialiștilor Europeni (PES). Evenimentul, organizat de Partidul Social Democrat (PSD) și PES Activists România, a reunit figuri politice cheie precum președintele PSD și premierul României, Marcel Ciolacu, cancelarul Germaniei Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, președintele PES Stefan Lofven, secretarul general PES Giacomo Filibeck și vicepreședintele PES Victor Negrescu.
Discuțiile s-au axat pe găsirea de soluții social-democrate la problemele actuale cu care se confruntă cetățenii europeni și asupra modalităților prin care PES poate îmbunătăți eficiența Uniunii Europene, asigurând că aceasta servește mai bine interesele cetățenilor. Reuniunea a reprezentat o oportunitate importantă pentru liderii PES de a se reuni și a dezbate probleme de interes major pentru Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu