Autorii militari ai loviturii de stat din Niger au anunţat luni seara numirea unui prim-ministru, Ali Mahaman Lamine Zeine, potrivit unui comunicat de presă citit la televiziunea naţională, în contextul în care comunitatea internaţională încearcă să restabilească ordinea constituţională, relatează AFP.
'Domnul (Ali Mahaman) Lamine Zeine este numit prim-ministru', a anunţat colonelul-maior Amadou Abdramane. De la venirea la putere, fostul preşedinte Mamadou Tandja l-a numit în 2001 şef de cabinet pe Ali Mahaman Lamine Zeine, apoi ministru de Finanţe în 2002 pentru a remedia o situaţie economică şi financiară haotică.
#Niger #CNSP
— Actualité Géopolitiques (@Mamadou31875290) August 8, 2023
L' économiste et ex ministre des Finances, Ali Mahaman Lamine Zeine, nommé #PremierMinistre de #Transition. A 58 ans, il est actuellement le Représentant de la #BAD à Ndjamena, après avoir servi la meme institution et au meme titre en Côte d'ivoire et au Gabon pic.twitter.com/j5BY9mvTu4
20 MINUTES ???? Ali Mahaman Lamine Zeine nommé Premier ministre du Niger par la junte
???? Lire l'article : https://t.co/Ev3mbhQ470 pic.twitter.com/a6ryJTtsec— SHANGO News | ???????? FR (@ShangoNews) August 8, 2023
Lovitura de stat a fost condamnată de ansamblul partenerilor occidentali ai Nigerului şi de cea mai mare parte a ţărilor africane, dar militarii nigerieni au primit susţinerea omologilor lor din Mali şi din Burkina Faso, de asemenea veniţi la putere prin lovituri de stat în 2020 şi respectiv 2022 şi care se confruntă cu violenţa jihadistă. Aceştia au avertizat că o intervenţie în Niger ar constitui o 'declaraţie de război' făcută ambelor ţări.
Subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, a declarat luni că s-a întâlnit la Niamey cu autorii loviturii de stat din Niger cu care a avut discuţii 'dificile' care nu au dus la o soluţie negociată, relatează AFP. 'Aceste discuţii au fost extrem de sincere şi pe moment destul de dificile', a declarat presei Victoria Nuland, potrivit căreia militarii care au preluat puterea la Niamey sunt conştienţi de 'riscurile' unei alianţe cu Rusia.
Numărul doi al diplomaţiei americane a menţionat că s-a întâlnit cu generalul de brigadă Moussa Salaou Barmou, noul şef de stat major al armatei, şi cu alţi oficiali, dar nu a avut întrevederi cu comandantul militarilor aflaţi la putere, generalul Abdourahamane Tiani, sau cu preşedintele răsturnat de la putere, Mohamed Bazoum.
Victoria Nuland a spus că a propus 'numeroase opţiuni' pentru a pune capăt loviturii de stat precum şi 'bunele oficii' ale Statelor Unite 'dacă există o dorinţă din partea oficialilor de a restabili ordinea constituţională'. 'Nu aş spune că această ofertă a fost luată în considerare în vreun fel', a adăugat ea.
'Sper ca vor păstra uşa deschisă diplomaţiei. Le-am făcut această propunere. Vom vedea', a indicat responsabilul SUA, precizând că generalul Barmou cunoaşte foarte bine cooperarea existentă între Niger şi Statele Unite ca urmare a angajamentului său în trecut în cadrul forţele speciale. 'Cei care au luat această decizie (a loviturii de stat) înţeleg foarte bine riscurile pe care le prezintă pentru suveranitatea ţării o cooperare cu Wagner', a subliniat Victoria Nuland, referindu-se la grupul paramilitar rus Wagner, prezent în special în statul vecin Mali.
Preşedintele înlăturat de la putere este reţinut împreună cu familia sa în reşedinţa prezidenţială. Cu toate acestea, el a publicat recent în ziarul american Washington Post un articol de opinie în care cere ajutorul 'guvernului american' şi 'comunităţii internaţionale', afirmând că dacă în ţara sa nu va fi restabilită 'ordinea constituţională' întregul Sahel riscă să cadă sub influenţa Rusiei prin intermediul mercenarilor din grupul paramilitar Wagner, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu