Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile pe care Liviu Dragnea le-a făcut duminică, 19 septembrie, în emisiunea 'Culisele statului paralel' de la Realitatea PLUS, moderată de Anca Alexandrescu.
Analistul politic Bogdan Chirieac a reacționat, luni, la Realitatea PLUS, în privința celor spuse de Liviu Dragnea în primul interviu după perioada petrecută în penitenciar. (VEZI ȘI: Liviu Dragnea: Partidul s-a înființat. Se numește Alianța pentru Patrie/ Ce AVERE are: Am muncit de mi-au sărit capacele!)
Bogdan Chirieac: 'Domnul Liviu Dragnea este categoric unul dintre cei mai performanți lideri politici din România. De partea sa sunt rezultatele deosebite. Partidul său obține 46%, într-un mediu profund ostil, la alegerile parlamentare din 2016. Partidul condus de domnia sa reușește un rezultat extraordinar la localele din 2016. În București câștigă șapte primării din șapte. Vorbim despre un politician competent. Mai departe, nu am niciun fel de îndoială că această condamnare pe care a ispășit-o a fost una dictată politic. La fel cum a fost prima sentință, la fel de aberantă, în dosarul referendumului.
În privința statului paralel așa cum exista acesta în vremea lui Traian Băsescu, eu nu cred că lucrurile mai stau la fel. Există un fel de corupție în justiția din România, să nu ne ferim de cuvinte, un tip de corupție care influențează viața politică. Deci, ca să mă exprim foarte clar și coerent: abuzurile comise de fostul DNA, în special, nu au fost niciodată pedepsite. Nimeni nu e la închisoare pentru dosare făcute pe nașpa, pentru faptul că oameni au fost hărțuiți șase-șapte ani după care o instanță de judecată a avut curajul să-i achite. Știți foarte bine că avem mii de persoane în această situație. Abuzurile acelea influențează de o manieră semnificativă comportamentul politic al partidelor de astăzi. Poate cu excepția USR-PLUS unde avem, conform presei, suspiciuni de corupție care nu sunt anchetate de DNA-ul de astăzi, cum nu este investigată fraudarea alegerilor de la Sectorul 1.
De aceea, nu cred că după venirea lui Hellvig la SRI, SRI s-a mai comportat așa cum s-a comportat în vremea lui Traian Băsescu. Să nu uităm că Hellvig a denunțat protocoalele odioase între Înalta Curte și SRI.
Ana Maria Păcuraru: 'Domnul Dragnea a declarat că, în momentul de față, cei mai mulți infiltrați sunt în PSD.'
Bogdan Chirieac: 'Putem bănui lucrul acesta sau putem să avem această impresie. Asupra unui personaj pe care l-a și enunțat aseară domnul Dragnea și eu am mari rezerve...poate servește steaguri străine, dar nu avem dovada.
Voiam să mai adaug că e greu de crezut ce spune domnul Dragnea despre domnul Lucian Pahonțu, că ar fi preluat statul subteran sau statul paralel. Generalul Pahonțu nu s-a aflat în sufrageria lui Gabriel Oprea, în 2009, dacă țineți minte. SPP-ul nu are tipul de informație și de structură capabilă să conducă așa-zisul stat pararel pe zona de Justiție, așa cum făcea SRI, conform legii, până la denunțarea protocoalelor, de către Eduard Hellvig.
Una este influența nefastă a abuzurilor din justiția din România asupra vieții politice, chestiune insuficient adusă în spațiul public, și alta e să conduci efectiv lucrurile acestea așa cum s-a întâmplat odinioară.'
Ana Maria Păcuraru: 'Domnule Chirieac, ce personaj credeți că are influențe din partea SRI în momentul de față, pe scena politică pe care o vedem chiar acum?'
Bogdan Chirieac: 'Spre deosebire de alte vremuri, eu acum nu mai sesizez influența SRI. Altfel nu ar fi campania lui Ludovic Orban. Dacă era SRI-ul pe care îl știm, era toată lumea aliniată. Ori, Ludovic Orban a făcut campanie pe bune, împotriva unei nulități.'
Ana Maria Păcuraru: 'Și din PSD?'
Bogdan Chirieac: 'Din PSD nu vă pot da nume, că mă dă în judecată. Dar, da, în conducerea partidului eu văd cel puțin un personaj nu atât infiltrat, cât mai degrabă raportând în stânga și-n dreapta. Însă, nu cred că e o chestiune instituțională. O face dânsul din suflet, nu fiindcă îi cere cineva. Politică actuală a PSD-ului, totuși, s-a văzut în ultimul sondaj, chiar dacă nu e agreată probabil de majoritatea alegătorilor PSD, are rezultate. PSD e la 36%, așteptând, nefăcând nimic. Pe greșelile adversarilor, greșeli care urmează să intre într-o fază critică în săptămânile următoare. Totuși, țara e praf. Președintele ne invită să jucăm golf și țara e pe punctul de a se prăbuși.'
Ana Maria Păcuraru: 'Vasile Dâncu are cumva influențele SRI-ului?'
Bogdan Chirieac: 'Nu. Dacă mă întrebați, Vasile Dâncu a influențat el SRI-ul. Vasile Dâncu este un intelectual autentic, profesor universitar, activând într-un domeniu sensibil și interesant și pentru Servicii, cum este sociologia. Probabil că de multe ori dânsul le-a dat idei, le-a spus ce să facă sau nu.'
Ana Maria Păcuraru: 'Dar Mihai Tudose?'
Bogdan Chirieac: 'Eu despre Mihai Tudose mă abțin să fac orice comentariu.'
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu