DCNews Stiri Zece migranţi din Algeria şi Palestina, prinşi încercând să treacă graniţa în Ungaria pe câmp

Zece migranţi din Algeria şi Palestina, prinşi încercând să treacă graniţa în Ungaria pe câmp

Grupul a fost descoperit duminică seară, autorităţile de frontieră primind informaţii cu privire la prezenţa străinilor în zonă, informează un comunicat remis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad.

"La aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră, au fost depistate zece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru continuarea cercetărilor", precizează comunicatul.

Migranţii provin din Algeria şi Palestina, fiind vorba de trei bărbaţi, două femei şi cinci copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că aceştia sunt solicitanţi de azil în România şi că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Migranţii adulţi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele