A purta o mască nu mai este doar un act de protecție față de sine, ci și față de ceilalți. Doar că unii aleg să nu o poarte, punându-i astfel în pericol pe ceilalți.
Acest lucru s-a întâmplat într-un tren de metrou din Madrid, unde un bărbat fără mască a stârnit furia pasagerilor. Momentul a fost surprins într-un videoclip difuzat de „Telemadrid” unde un pasager îi reproșează tânărului fără mască: „Unchiul meu tocmai a murit de Covid-19, nu pot să-mi iau rămas bun de la el. Respectă măsurile și poartă mască pentru că nu călătorești singur!”