Producția primului vaccin împotriva coronavirusului până la sfârșitul lunii decembrie va fi lansată la 10 milioane de doze pe lună, ceea ce va permite vaccinarea completă a tuturor rezidenților interesați din Rusia în termen de șase până la nouă luni, a declarat Kirill Dmitriev, șeful Fondului de Investiții din Rusia, scrie Interfax.
"Ne așteptăm, literalmente, în noiembrie-decembrie la fabricarea vaccinului în milioanede doze. Sperăm că până la sfârșitul lunii decembrie vom ajunge la capacitatea de a produce aproximativ 10 milioane de doze de vaccinuri pe lună, ceea ce va face posibilă vaccinarea tuturor celor din Rusia în 6-9 luni", a declarat Dmitriev într-o conferință de presă online.
El susține că Rusia este lider atunci când vorbim despre un vaccin anti-COVID, deoarece vaccinul Centrului Gamaleya folosește o tehnologie inovativă care și-a confirmat siguranța. Asta chiar dacă vaccinul Sputnik-V nu a trecut încă de toate fazele de testare. Dmitriev a menționat că vor fi vaccinate doar acele persoane care vor acest lucru. Vaccinul a ajuns deja în mai multe regiuni din Rusia. Prioritate acum pentru vaccinare au persoanele care fac parte din categoriile de risc, în special medicii.