DCNews Sanatate Coronavirus Românii, înghesuiți pe litoral. Cîțu: Valul 4 nu se poate justifica

Românii, înghesuiți pe litoral. Cîțu: Valul 4 nu se poate justifica

Florin Cîțu / Foto gov.ro

Întrebat marți, 10 august, despre măsurile luate de Guvern în condițiile în care românii se înghesuie în stațiunile de pe litoral, premierul României, Florin Cîțu, a spus că singura soluție pentru a învinge pandemia este vaccinarea.

„Chiar sunt bucuros că românii se bucură de facilitățile pe care le are România în domeniul turistic. (...) Din punctul meu de vedere, valul 4 nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin. Trebuie doar să ne vaccinăm”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Premierul a făcut un apel la liderii politici și la cei care critică actuala campanie de vaccinare să se implice.

„Dacă va fi nevoie, voi merge iar prin țară. Nu l-am văzut nici pe președintele PSD, nici pe cei care critică această campanie să fi făcut un minim efort pentru a susține această campanie de vaccinare. (...) Doar dacă ne vaccinăm, putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură luată anul trecut nu ne-a scăpat de pandemie, dar în momentul în care au apărut aceste vaccinuri am văzut că am putut să depășim acceastă fază”, a mai spus premierul.

Condorm acestuia, succesul unei campanii de vaccinare se vede în numărul de persoane infectate.

Cîțu, despre nemulțumirile lui Orban referitoare la Guvern: Pare mai mult o retorică PSD

Premierul Florin Cîțu a vorbit, tot marți, despre nemulțumirile exprimate de președintele PNL, Ludovic Orban, în legătură cu activitatea Executivului, spunând că „pare mai mult o declarație a PSD, decât a președintelui PNL”.

„Nu am văzut, dar nu cred că ar putea să spună așa ceva președintele Partidului Național Liberal, pentru că pare o retorică PSD. Până nu văd aceste declarații nu pot să comentez. Pare mai mult o declarație a PSD, decât a președintelui PNL”, spune Florin Cîțu.

Referitor la activitatea Guvernului, Ludovic Orban a spus, luni seara, la Digi 24, că este nemulțumit de unele lucruri.

„E loc de mai bine, nu suntem printre primele 16 țări cărora li s-a aprobat PNRR”, a explicat Ludovic Orban.

De asemenea, președintele PNL s-a declarat nemulțumit de absorbția fondurilor europene și de rezultatele campaniei de vaccinare.

Știri similare din categoria Coronavirus Vezi toate articolele