"Oamenii nu înţeleg un lucru. Noi reacţionăm nu la pericolele reale, ci la pericolele percepute. Şi cumva alimentaţi de toată avalanşa de ştiri, pericolul perceput este pericolul COVID, pericolul infectării. Înainte de asta au fost trecute în revistă infectările cu diverse boli la spitale. Ce merită înţeles este că evitarea face tot sensul. Problema este că atunci când un pericol este perceput doar ca durând, evitarea te poate duce spre problemele psihologice, dar şi spre probleme medicale. Faptul de a evita, de a te retrage, de a te izola social, favorizează problemele psihologice, dar în acelaşi timp te pune în situaţia de a nu căuta ajutor medical de care ai nevoie şi asta înseamnă agravare. În România avem o problemă reală de faptul că pacienţii se duc la controale mult prea târziu. Adică trebuie să se agraveze ceva, ca să mergi. Nu avem o cultură a prevenţiei şi a mersului regulat la controale. Ca să se poată depăşi bariere de acest gen, eu văd necesară o colaborare cu psihologii pentru a se crea politici publice de comunicare cu pacienţii şi de a-i ajuta să depăşească dificultăţile din perioada asta", a declarat profesorul Ion Bogdan.
Psiholog, adevăratul pericol în pandemie: Oamenii nu înțeleg UN LUCRU
Publicat pe 30 iun 2020, 18:21
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Cum influențează endometrioza șansele de a rămâne însărcinată17.03.2026, 11:23
-
- Efectul secundar neașteptat pe care îl are guma de mestecat16.03.2026, 10:14
- Patru mituri despre grăsime, demontate de experți15.03.2026, 23:58
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Infecția banală care poate să declanșeze boli autoimune05.03.2026, 12:04
-
- Ce este scorul de calciu. Dr. Anca Tâu: Nu este pentru toată lumea!04.03.2026, 16:38
-
-
-
-
-
- Ți-au apărut pete albe ciudate pe buze? Iată ce poți să ai03.03.2026, 12:03
- Libidoul în era Instagram: mituri, presiuni și efecte reale02.03.2026, 10:11
-
-
-
-
-
-
-
- Lista centrelor pentru bolile rare. E oficial!25.02.2026, 19:17
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Corneliu Ștefan: O nouă investiție pentru sănătatea dâmbovițenilor20.02.2026, 13:09
-
-
- Paradoxul medical: Poți avea ficat gras chiar dacă ești slab?19.02.2026, 09:30
-