DCNews Sanatate Coronavirus Procuror, confirmat cu COVID-19. Activitățile Parchetului și Judecătoriei, suspendate

Procuror, confirmat cu COVID-19. Activitățile Parchetului și Judecătoriei, suspendate

Un procuror a fost confirmat cu noul COVID-19, iar activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și a Judecătoriei Turda a fost, vineri, suspendată.

Clădirea în care funcționează cele două instituții este dezinfectată, o anchetă epidemiologică fiind declanșată de DSP Cluj.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, Călin Cioban, a declarat, pentru Mediafax, că procurorul a avut probleme de sănătate și și-a făcut un test pentru coronavirus din proprie inițiativă.

„A fost internat în spital”, a spus Cioban.

Cauzele care aveau termen vineri la Judecătoria Turda vor fi reprogramate.

Citește mai multe din Coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus