Victor Ponta revine cu noi acuzații la adresa lui Radu Miruță, proaspăt numit ministru interimar al Apărării. Fostul premier susține acuzațiile jurnalistului din Târgiu Jiu, potrivit căruia Miruță ar fi fost suspendat în 2023 pentru incompatibilitate, deoarece între 2020 și 2023 ar fi activat simultan ca deputat și expert tehnic judiciar.
Deși Miruță a negat public aceste acuzații, afirmând că nu a existat nicio incompatibilitate și că cererea de suspendare a fost făcută pentru că nu mai avea timp, nu din motive de incompatibilitate, fostul premier insistă că, în cazul unor lideri USR, regulile nu s-ar aplica la fel ca pentru restul politicienilor, invocând inclusiv „protecția” externă. Victor Ponta a făcut public chiar și o fotografie a unei decizii date de Ministerul de Justiție în care apare înscris că Miruță a fost suspendat din calitatea de expert tehnic judiciar din cauza incompatibilității.
Astfel, Ponta susține că Miruță și-ar fi continuat activitatea de expert judiciar timp de peste doi ani după ce a devenit deputat, suspendarea acestuia venind abia în 2023, deși Constituția și Statutul aleșilor interzic acest lucru, cu excepția activităților didactice.
Victor Ponta, despre Miruță: A fost suspendat prin decizia ministrului Justiției. În documentul oficial este înscris clar „se suspendă… pentru incompatibilitate”
"Ilegalitatea este regula pentru miniștrii USR - la ei nu se aplică legile așa cum se aplică celorlalți politicieni, pentru că beneficiază de „protecție” din afara României! Conform Constituției României și Statutului deputaților și senatorilor, calitatea de deputat este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celor didactice din învățământul superior.
Domnul deputat Radu Miruță, ales în decembrie 2020, și-a continuat activitatea de expert judiciar până în aprilie 2023, când a fost suspendat prin decizia ministrului Justiției. Deși în documentul oficial, pe care îl puteți vedea mai jos, este înscris clar „se suspendă… pentru incompatibilitate”, în cazul său legea nu a fost aplicată, iar ANI nu s-a sesizat. Pentru că legea este pentru noi, românii, nu pentru liderii useriști!
Decizia Ministerului Justiției în cazul lui Radu Miruță, publicată de Victor Ponta. Sursa: Facebook
Ba chiar a fost promovat în funcția de ministru al Economiei, de unde își „îndeplinește misiunea” de a distruge ce a mai rămas din industria militară a României, pentru a putea direcționa miliardele de euro împrumutate țării noastre exclusiv către firme europene.
Eu îmi fac datoria să spun – pentru ca cei care trebuie să acționeze să nu poată pretinde, mai târziu, că „nu au știut”!", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook, postând și fotografia cu decizia Ministerului Justiției.