AUR nu a fost consultat la întâlnirile informale cu președintele Nicușor Dan. Dar va participa la cele formale, a decis partidul. Partidul condus de George Simion nu are doar impresia că a fost lăsat pe dinafară, în perspectiva viitorului Guvern, ci chiar certitudinea: președintele Nicușor Dan a spus clar că nu ia în calcul ca AUR să facă parte din Executiv.
Negocierile pentru viitorul Guvern pleacă de la linii roșii
Pe de altă parte, au existat mai multe întâlniri cu președintele USR, care, la rândul lui, a avut mai multe întâlniri cu premierul Ilie Bolojan, conturând și alianța parlamentară PNL - USR. Dacă PSD lasă loc de manevră, PNL exclude un viitor Guvern cu social-democrații. Deși președintele spune că primează realitatea parlamentară în fața dorințelor personale ale fiecărui politician, chiar el este cel care face anumite excluderi: nu dă șanse unui Executiv cu AUR, dar nici lui Sorin Grindeanu, precum nici lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier.
Consultări maraton la Cotroceni
Luni, la Palatul Cotroceni, vor fi consultări maraton, care vor începe la ora 09:00, cu PSD și se vor încheia spre ora 17:00, cu POT, fără pauză. Sunt programate consultări cu partidele din oră-n oră: PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, Minorități Naționale, SOS, POT. Consultările vor continua și marți, și miercuri, a anunțat președintele. Nicușor Dan, prin declarațiile făcute, a conturat scenariul lui Guvern susținut de o majoritate parlamentară, dar cu un premier tehnocrat. Deja majoritatea analizelor politice vorbesc despre un premier care să nu facă parte din vreun partid politic. Problema nu se mai ridică cu privire la ce formulă de Guvern va fi, ci în legătură cu numele viitorului prim-ministru.
Așa cum notam în analiza declarațiilor președintelui, ”se prefațează o formulă de guvern susținută de PSD - PNL - USR - UDMR - Minorități, eventual cu un premier tehnocrat, având în vedere că niciun partid nu-și permite, matematic, majoritatea parlamentară”. Vezi mai mult aici
Într-o analiză pentru DCNews, politologul Cristian Pîrvulescu a spus: ”Cel mai simplu ar fi un prim-ministru independent și este greu de spus cât de politic va fi un guvern de acest fel, dacă va conține miniștri politici sau nu. Ar fi de dorit să conțină miniștri politici, dar este greu de crezut că toate cele 4 partide vor accepta să facă parte din această înțelegere”.