DCNews Politica Alegeri Alegeri 2024 Marcel Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga Primăria Generală

Marcel Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga Primăria Generală

Inquam Photos / George Călin

"Din punctul meu de vedere, va câştiga doamna Gabriela Firea Primăria Generală. De aproape zece ani, locuiesc în Bucureşti. Nu văd niciun motiv de a-l vota pe Nicușor Dan. Pentru cele 25 de bărcuţe?", a spus Marcel Ciolacu, la Digi 24.

"Eu nu am auzit de o întâlnire a primarului actual cu primarii de sector, în ceea ce priveşte Bucureştiul. Bucureştiul este capitala României!", a mai spus premierul.

Marcel Ciolacu: De când sunt premier, am vorbit o singură dată cu domnul Nicușor Dan

"Avem întâlniri cu primarii, a existat o colaborare. De când sunt premier, am vorbit o singură dată cu domnul Nicușor Dan - PSD-ul să voteze bugetul domniei sale - "Dvs aveţi o majoritate făcută cu PNL-ul, rezolvaţi-vă treburile!". Până la urmă, a trecut bugetul, cu anumite amendamente. Există proiecte în orice judeţ în care merg, există o colaborare între fondurile europene, guvernamentale, instituţional. Nu poţi să fii primarul general al Capitalei şi tu să nu ai o întâlnire cu toţi şase, indiferent de culoarea politică", a punctat Marcel Ciolacu.

Cât despre posibilitatea de a reapărea subiectul "azilelor groazei", acesta a spus: "S-a dovedit că nu a avut nicio implicare directă în acel subiect. Mai mult, ştim cu toţii că acele imagini nu erau din Voluntari, ci din altă comună. Nu a fost dânsa implicată."

Vezi și: Cum vede Gabriela Firea trecerea de la 'candidatul deocamdată' la candidată pentru București: "Vedeam și mă supăram”/ VIDEO

Proiectele pe care Gabriela Firea spune că i le-a lăsat moștenire lui Nicușor Dan. ”Nici n-a vrut să audă”

 

Știri similare din categoria Alegeri 2024 Vezi toate articolele