'Să nu avem acea naivitate care constă în a spune că este mult mai puternic', a subliniat preşedintele francez în legătură cu modul în care China a gestionat situaţia.
'Nu ştim. Şi, evident, s-au întâmplat lucruri pe care nu le ştim', a adăugat el, în timp ce Marea Britanie a avertizat joi China că va trebui să răspundă unor 'întrebări dure' legate de gestionarea crizei coronavirusului. Rezervele exprimate de şeful statul francez s-au alături semnelor de întrebare ridicate de Londra şi Washington.
Marea Britanie a avertizat joi China că va trebui să răspundă unor 'întrebări dure cu privire la apariţia coronaviruslui şi de ce nu a fost oprit mai devreme'.
La rândul său, administraţia Trump a acuzat Beijingul că a 'ascuns' gravitatea pandemiei la declanşarea sa în China şi a suspendat marţi contribuţia americană la funcţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reproşându-i că s-a aliniat poziţiilor chineze.
Rusia a intervenit şi ea joi seară pentru a lua apărarea Beijingului. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat joi, în cursul unei discuţii cu omologul său chinez, Xi Jinping, drept 'contraproductive' acuzaţiile vizând Beijingul, suspectat de dezinformare în privinţa noului coronavirus apărut în China, potrivit Agerpres.