Astfel, scriu jurnaliștii de la La Stampa, Italia oferă ajutor Croației, stat lovit de un puternic cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter. Cutremurul care a avut loc duminică în Croația a lăsat în urmă zeci de răniți și pagube însemnate.
Cu toate că se confruntă cu o situație critică în pandemia cu COVID-19, unde sistemul medical italian e aproape de colaps, italienii au găsit puterea să trimită sprijin Croației.
Roma a trimis vehicule, corturi și personal specializat, printre care și pompieri pentru a ajuta Croația.
Sursa citată precizează că tot personalul italian care s-a deplasat pentru a ajuta Croația a fost suspus testelor pentru a se verifica dacă sunt bolnavi de COVID-19.
Amintim că Italia este cel mai afectat stat de COVID-19. Situația este cu adevărat dramatică, având în vedere că până ieri Italia a confirmat 69.176 de cazuri și 6.820 de decese, fiind de departe țara cu cel mai mare număr de morți în pandemia cu noul coronavirus.