Grecia va începe treptat să atenueze restricțiile Covid-19 începând cu luna viitoare, dar numai după Paștele ortodox grec, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis într-o declarație de presă, scrie CNN.
Potrivit Guvernului, cafenelele, barurile și restaurantele vor putea fi redeschise de pe 3 mai, funcționând doar în aer liber.
Școlile primare și secundare vor urma o săptămână mai târziu, pe 10 mai, iar din 15 mai, interdicția de circulație între regiuni va fi ridicată pentru a coincide cu deschiderea oficială a sezonului turistic.
Restricții ridicate pentru vaccinați
La începutul acestei săptămâni, Grecia a ridicat cerințele de carantină pentru călătorii vaccinați din piețele cheie ale turismului - Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA, Israel, Serbia. Vizitatorii sunt însă supuși restricțiilor interne actuale.
Mitsotakis a declarat că situația pandemică din țară se stabilizează și a reiterat importanța vaccinului, adăugând că începând de săptămâna viitoare persoanele cu vârsta peste 30 de ani vor fi eligibile pentru vaccinare.