DCNews Sanatate Coronavirus Gheorghiţă: Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural, cel mai probabil din aprilie

Gheorghiţă: Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural, cel mai probabil din aprilie

Centrele mobile care vor vaccina în mediul rural, cel mai probabil din aprilie

Cel mai probabil vaccinul Johnson va primi zilele următoare autorizare, iar calendarul de livrare ar trebui aplicat din aprilie, a declarat, duminică seara, la Antena 3, medicul Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a precizat că deocamdată nu se știe câte doze va primi România, însă avantajul este administrarea unei singure doze: „Pentru anumite campanii – la sate de exemplu – este mult mai ușor de gestionat. La un moment dat și în România se va întâmpla același lucru, să mergem noi să întâmpinăm fiecare persoană. Chiar mă gândeam zilele trecute, la piață, ce bine ar fi să fie un centru mobil la intrarea în piață”.

Întrebat dacă este posibilă înființarea centrelor mobile în piețe, medicul a răspuns că „vor fi disponibile astfel de abordări. Strategia noastră nu este fixă, urmează să mergem cu centre mobile în mediul rural”.

În ce privește momentul în care se va întâmpla acest lucru, Valeriu Gheorghiţă a afirmat că totul depinde de numărul de doze disponibile, iar fezabil i se pare luna aprilie.

Autoritățile se gândesc inclusiv la înființarea unor centre mobile în cabinetele medicilor de familie.

Știri similare din categoria Coronavirus Vezi toate articolele