Campania de vaccinare contra COVID-19 în Franţa va începe ″în ultima săptămână din decembrie dacă sunt întrunite condiţiile″, a anunţat miercuri premierul francez Jean Castex, informează Agerpres, citând AFP.
Castex a declarat că lansarea vaccinării depinde de autorizarea de către Agenţia Europeană pentru Medicamente, aşteptată pentru 21 decembrie şi de un aviz al Înaltei autorităţi de sănătate franceze. Această primă fază a campaniei de vaccinare vizează persoane din categoriile de risc se va desfăşura pe durata a 6-8 săptămâni, pentru a ţine cont de perioada de 21 de zile între prima vaccinare şi rapel.
Castex a prezentat în faţa parlamentului strategia guvernamentală și a menționat că într-o etapă ulterioară, va fi propusă vaccinarea a aproape 14 milioane de persoane ce prezintă un factor de risc legat de vârstă sau o patologie cronică şi a anumitor lucrători din domeniul sănătăţii. Restul populaţiei nu va fi vizată decât într-o a treia etapă, la finalul primăverii. De asemenea, Jean Castex a subliniat că debutul campaniei de vaccinare nu va marca finalul epidemiei şi că măsurile de izolare ar trebui să continue în următoarele luni.