Prețurile locuințelor și chiriile au continuat să crească în Uniunea Europeană în primul trimestru al anului 2025, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Față de aceeași perioadă a anului trecut, prețurile locuințelor au crescut în medie cu 5,7%, iar chiriile cu 3,2%.
Raportat la trimestrul anterior (T4 2024), creșterile au fost mai temperate, de 1,4% pentru prețurile locuințelor și 0,9% pentru chirii.
Pe termen lung însă, evoluția este spectaculoasă. Între 2010 și primul trimestru din 2025, prețurile locuințelor au crescut cu 57,9% în medie în UE, în timp ce chiriile au urcat cu 27,8%. Creșterile nu au fost uniforme, iar în unele state membre au fost înregistrate salturi considerabile.
Prețurile din Ungaria s-au triplat în ultimii 15 ani
Cea mai mare creștere a fost în Ungaria, unde prețurile locuințelor au crescut cu 260% față de 2010, ceea ce înseamnă că s-au triplat și chiar mai mult. Estonia (+238%), Lituania (+194%) și Letonia (+154%) o urmează în clasament.
De asemenea, în nouă state membre, prețurile s-au dublat cel puțin: Cehia, Portugalia, Bulgaria, Austria, Luxemburg, Polonia și Slovacia.
Italia, singurul stat în care prețul locuințelor a scăzut
Singura țară în care prețurile locuințelor au scăzut în această perioadă este Italia (-4%).
Chiriile au urmat o evoluție mai constantă, dar mai lentă. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Estonia (+220%), Lituania (+184%), Ungaria (+124%) și Irlanda (+115%). Grecia este singura țară în care nivelul chiriilor a scăzut față de 2010, cu -11%.
Datele arată clar că presiunea pe piața imobiliară din UE rămâne ridicată, în special în Europa Centrală și de Est, unde prețurile au explodat în ultimii 15 ani.
Citește și: Scădere majoră de migranți în 2025 într-o mare putere europeană