DCNews Sanatate Coronavirus Coronavirus. Polonia, record de spitalizări. Restricții extinse

Coronavirus. Polonia, record de spitalizări. Restricții extinse

Situaţia în spitale este „foarte dificilă”, presiunea fiind în special vizibilă în regiunea industrială Silesia (sud), a afirmat Adam Niedzielski cu prilejul unei conferinţe de presă la Varşovia. 

Un număr record de aproape 34.700 de persoane sunt spitalizate şi urmează un tratament împotriva COVID-19, potrivit statisticilor publicate miercuri. Peste 3.300 de pacienţi necesită ventilaţie artificială. 

În multe cazuri, au fost create locuri suplimentare pentru pacienţii COVID-19 în detrimentul saloanelor care tratează pacienţi cu alte afecţiuni. 

După o perioadă în care numărul noilor infectări a depăşit 30.000 de cazuri pe zi, Polonia a raportat recent bilanţuri zilnice mai scăzute, cu toate că numărul testelor a fost de asemenea mai redus în perioada sărbătorilor de Paşte. 

Miercuri, au fost raportate aproape 15.000 de cazuri noi de coronavirus şi 638 de decese asociate COVID-19. Bilanţul total al deceselor a ajuns la 55.703. 


Știri similare din categoria Coronavirus Vezi toate articolele