CE anunță că, începând cu prima parte a lunii august, vor fi puse la dispoziția statelor membre UE și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate.
Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat că, în ultimele săptămâni, CE a lucrat cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19.
”La mai puțin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienți. Comisia face tot ce îi stă în putință pentru a asigura accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli”, a spus Kyriakides.
Instrumentul de sprijin de urgență al Comisiei Europene va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro.
Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19.
Vor fi acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în același timp o distribuție echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ținându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
În prezent, Comisia pregătește, de asemenea, o achiziție comună care vizează acest medicament și se estimează că aceasta va acoperi nevoile suplimentare începând din luna octombrie, notează Mediafax.