"Acum sunt acasă, în izolare. Sunt unul dintre oamenii norocoși, dar am luat cu mine o amintire îngrozitoare. Un alt pacient, în vârstă de 65 – 70 de ani, care ocupa patul din fața patului meu, era inițial relaxat și comunicativ, deși primea nivel maxim de oxigen. Mai târziu, în aceeași zi, am observat că a început să aibă probleme cu respirația și să intre în panică. Am sunat după asistente, ca să îl calmeze. I-au dat ceva și l-au mai calmat, apoi i-au chemat copiii. Aceștia au putut să vină să își ia rămas bun de la el, echipați.
"Am ascultat cum respirația și strigătele lui s-au stins treptat"
Totuși, nu voi uita ce a urmat după ce copiii lui au plecat. A plâns neîncetat, timp de două ore. Le striga numele alor lui, iar și iar, în timp ce se chinuia să respire. Am plâns cu el. A fost extrem de dificil. Am cerut ajutorul asistentelor medicale, dar mi-au spus că nu le-a mai rămas nimic de făcut. Am rămas acolo și am ascultat cum respirația și strigătele lui s-au stins treptat, până s-a făcut liniște. S-a dus! Nu aș lăsa nici un câine să moară așa", a povestit Craig Farley-Jones, scrie a1.ro.