Primarul din New York, Bill de Blasio, a anunțat că școlile vor rămâne închise tot anul școlar. Potrivit primarului orașului New York, Bill de Blasio, o relaxare a măsurilor luare împotriva coronavirusului ar fi o mare greșeală.
”Nu este o decizie uşoară. Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să relaxăm măsurile şi să permitem virusului să îşi revină şi să ne ameninţe şi mai mult”, a precizat acesta, conform Mediafax.
Măsura afectează peste 1 milion de elevi. Aproximativ 1800 de şcoli funcţionează în oraş, iar profesori cât şi părinţii şi elevii caută soluţii pentru recuperarea materiei.