Alexandru Bindea: Dem Rădulescu avea regretul că nu a jucat un rol de femeie. Știți care?

Alexandru Bindea a absolvit cursurile IATC în 1989, la clasa profesorului Dem Rădulescu. Cum era  acest mare actor de teatru și film, l-a întrebat Ionuț Vulpescu pe Alexandru Bindea, în podcastul pe care îl realizează pe platforma youtube.

Personajele lui Cehov suferă...pentru că n-au serviciu

”Liviu Ciulei l-a caracterizat pe Dem Rădulescu: Este o instituție a comediei! Dem Rădulescu era un profesor extrem de sever care îți explica, îți dădea niște exemple extraordinare, nu directe, a răspuns Alexandru Bindea. La aceste exemple trebuia să te gândești, să faci niște rapeluri în minte la fel de fel de situații, de lucruri pe care le-ai citit. De exemplu, studiind Cehov, ne întreba: „Dragă, de ce suferă toate personajele din Cehov?”, și noi încercam să răspundem: „— Domnule profesor, pentru că ei se gândesc la celălalt eu, au în minte...”, „— Nu domnilor, lăsați astea, ei suferă pentru că nu au serviciu. Elena Andrevna nu se duce la serviciu.” Și pentru un actor de fapt aceasta este indicația, un om care nu se duce la servici este un om trist, suferă, nu poți să îi spui unui om să aibă o experiență alta decât „De ce suferi dragă?”, explicată prin ceva metempsihoză  sau mai știu eu ce... Nu! Este simplu, nu se duce la serviciu și atuncea...vedeți acum se încearcă tot felul de...rațiuni. De ce mi-a venit aceasta cu Cehov în minte? Pentru că și la noi la teatru se încearcă tot felul de adaptări după Cehov. Lasă-l pe Cehov acolo unde este el, cum a scris el. Nu încerca să îl adaptezi, să îl modernizezi, el va fi tot timpul modern, ca și Caragiale, ca și Shakespeare, ca și Molière. Nu au cum să nu fie, ei sunt pereni pentru că au studiat toate caracteristicile oamenilor, ale situațiilor din viață. Tot, perfect”, a spus Bindea.

Ne-a învățat să fim punctuali

Ionuț Vulpescu: Care este lucrul care v-a rămas de la Dem Rădulescu? Ce v-a învățat cel mai de preț?

Alexandru Bindea: Cel mai de preț ne-a învățat punctualitatea, să fim punctuali. Pe urmă ne-a învățat să respectăm spectatorul, ne-a învățat să... vedeți, este un fel de „a avea” pe scenă, în timpul unui spectacol, nu toate spectacolele sunt la fel. Și asta ne-a învățat Dem Rădulescu; dar în momentul când improvizezi, trebuie să improvizezi în direcția dată de spectacolul respectiv, de regizorul spectacolului respectiv, nu poți să improvizezi, să zicem, să joci Caragiale și să scoți un telefon mobil din buzunar. Am auzit că s-au mai făcut piese, s-au mai montat piese cu telefoane mobile cu Caragiale. Nu este cazul, adică nu era din zona aia Dem Rădulescu, deci să respectăm piesa.

Și să avem grijă de noi, să avem grijă de corpul nostru. Ne-a spus că, asta este tot o vorbă de a lui, „Corpul este vioara cu care cântă un violonist. Violonistul ați văzut cu ce grijă pune vioara în cutie, cum o îngrijește, cum o lustruiește...așa și noi trebuie să avem grijă de corpul nostru. Unii au grijă, alții nu au grijă”. Ne-a învățat numai lucruri frumoase, vorbind așa generalități, că, pentru meserie, am făcut două spectacole poetice: Steaua fără nume și Mobilă și durere. La Steaua fără nume era un of al dumnealui că nu a putut juca Miroiu și nu că nu a putut juca Miroiu, ci că nu a putut juca Mona. Pentru că dacă puteți să vi-l închipuiți jucând Mona. Dacă puteți să vi-l închipuiți...nu ne arăta de multe ori personajele, ne explica, dar uneori ne mai și arăta că așa este în firea actorilor sau a regizorilor să mai și arate dar foarte puțin, nu trebuie să arăți tot timpul actorului ce trebuie să facă. Le arăta colegelor personajul Mona și cum să se așază pe scaun și vă dați seama cum era în clasă. Cred că asta i-ar fi plăcut lui.

Autori casici nu trebuie adaptați, ei sunt deja „moderni”

I.V: Cum îl privea pe Sebastian? Era un tip de lectură, în registrul, să zicem..., clasic!

A.B: Cu mare admirație, bineînțeles. Ne-a învățat mereu să respectăm autorul. Nu vrei să joci autorul respectiv? Bine, scrie tu o piesă, semneaz-o Gheorghe, Vasile, Ion, Bindea cum vrei tu și joacă piesa aia, dar dacă joci o piesă de Caragiale, joacă-l pe Caragiale. Asta este respectul pe care i-l arăți autorului. Adică ce vrem noi, ăștia de acum, să fim mai deștepți decât Cehov? Nu se poate. Nu mai scrieți adaptări după Caragiale, nu există așa ceva.

I.V: De ce credeți că Mihail Sebastian este unul dintre cei mai iubiți dramaturgi români? Nu a existat generație care să nu aibă Steaua fără nume sau Jocul de-a vacanța. Sălile sunt pline la Sebastian.

A.B: A prins exact și natura poporului român și toate personajele și situațiile din Sebastian sunt niște situații poetice, artistice cu adevărat, adică de artă. Nu vorbim așa, din vârful buzei, și ne punem ochelarii în buzunar și zicem că suntem firești. Nu, acestea sunt gesturi pe care le facem toată ziua. Să fim firești în niște situații deosebite! Să fim firești, cum e Mona firească când o dau jos din tren, și se comportă cum se comportă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News