Dumitru Horia Ionescu a intrat în dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, povestind ce a însemnat copilăria alături de bunicul, nu preotul Stăniloae.
Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Dumitru Horia Ionescu:
I.V.: A apărut recent o carte pe care vreau să o semnalez, Cartea familiei Stăniloae, trei generații văzute prin ochii lui Dumitru Horia Ionescu, un volum de dialoguri cu Răzvan Bucuroiu. Lucru cu atât mai important, cu cât sunt, chiar zilele acestea, 30 de ani de când a murit părintele Dumitru Stăniloae. Ce îți amintești din ziua de 4 octombrie 1993? Cum îți amintești acea zi?
D.H.I.: E, într-adevăr, o zi de neuitat, însă dramatic a fost către seară, pentru că am venit in nou cu mama, la spital, la Fundeni, și bunicul meu se simțea așa cum se simțea de obicei în ultimele zile... Nu se simțea bine; atunci a venit vestea că cineva, la Craiova, a publicat iarăși un text al bunicului meu, fără să-l întrebe. Și bunicul meu imediat mi-a spus: „Uite, eu sunt bolnav, mergeți imediat la un văr al mamei, la Alexandru. Vorbiți cu el și vedeți ce puteți să faceți împreună ca să puneți ordine în toată treaba aceasta, fiindcă m-am plictisit și m-am săturat tot timpul să aud că apar texte ale mele publicate undeva, așa, oricum, fără ca eu să le fi dat acordul, fără ca eu să le fi corectat, mai ales”.
Noaptea de 4 spre 5 octombrie 1993. Dumitru Horia Ionescu, nepotul Pr. Stăniloae: „Era o furtună de nedescris, era ceva apocaliptic, ploua, bătea vântul, era ceva de groază!” Pe cine a încredințat Părintele Stăniloae să îl îmbrace în haine preoțești și să îl așeze în sicriu?
I.V.: Ediții pirat!
D.H.I.: Ediții pirat, acesta este cuvântul. Așa am plecat. Ne-am dus la vărul mamei, am vorbit cu el, și el ne-a făcut rost a doua zi de carte. Însă în aceeași seară, pe la ora 11.00, am primit telefon de la Fundeni, că bunicul meu a trecut la Domnul, și atunci, acest lucru e important, fiindcă într-adevăr el a murit pe 4 octombrie, însă cum toate ziarele, toate posturile de radio au anunțat vestea pe 5 octombrie, a pornit această idee că el a murit pe 5 octombrie. Însă pentru a respecta 100% adevărul istoric, el a murit cu 20 de minute înainte de ora 12.00, pe 4 octombrie. El dorise foarte mult ca Părintele Galeriu și Părintele Bordașiu să fie cei care îl îmbracă, îl pun în hainele preoțești. I-am trezit și pe ei, am luat mai multe taxiuri, ne-am dus până acolo, în strada Silvestru. Era o furtună de nedescris, era ceva apocaliptic, ploua, bătea vântul, era ceva de groază! Am așteptat vreo două ore și jumătate, până când au fost ei gata, și ne-am dus la spital. Ei au făcut atunci asta. Așa a fost ziua de 4 către 5 octombrie.
I.V.: Părintele împlinise, avea 90 de ani.
D.H.I.: Trebuia să împlinească 90 de ani, pe 16 noiembrie.
Cel mai piratat teolog român. 130 de ani de la naștere și 30 de ani de la moarte: Dumitru Stăniloae, o viață de duhovnic și de cărturar. Dumitru Horia Ionescu despre o ediție a unui volum apărut la Craiova: „Cine citește acea carte poate foarte bine să înțeleagă că Stăniloae nu e întreg la minte.”
I.V.: S-a născut în 1903, a murit în 1993, la 90 de ani, aproape de 90 de ani. Acum suntem în 2023, când sunt 30 de ani de la moarte, și în anul în care sunt și 130 de ani de la nașterea Părintelui Stăniloae. Sunt cifre rotunde. Ce semnificație are acest an? Crezi că moștenirea Părintelui Stăniloae e una așa cum o merită opera sa din plin?
D.H.I.: În bună parte, da. În 1993 când a murit, tocmai începea să fie cunoscut. El, între 1948 și 1975 nu a putut să publice niciodată, cu excepția câtorva texte care au apărut în Glasul Patriei, iar acolo era Nichifor Crainic director. Au fost singurele lucruri publicat în perioada comunistă. În 1975, cumva, printr-o minune, Departamentul Cultelor i-a permis publicarea Volumului 5 din Filocalia. După aceea, aceasta a fost practic portița prin care s-a dat drumul, după aceea el a publicat cele trei volume din Dogmatica, a publicat și Ascetica și Mistica, intitulate Volumul 3 din Teologia morală, toate sub formă de manuale. Însă trebuia să fii bun cunoscător ca să știi că trebuie să te duci la magazinul acela de pe 11 iunie al Patriarhiei ca să cumperi cărți. După 1993 s-a schimbat radical situația, însă știi cum e, în acele timpuri aveam libertatea, care trebuie întotdeauna gestionată, de a face ceva. Și gestionarea libertății, din punctul nostru de vedere, al mamei și a mea, a fost aceea de a opri toate edițiile acestea absolut haotice, erau niște aventuri, în sensul cel mai clar al cuvântului. Îmi pare rău că nu mai am acea ediție de la Craiova, fiindcă este foarte interesantă, cred că e, într-un fel, o ediție de bibliofil, pentru că este o carte care pe fiecare pagină, cel puțin, fiecare rând are 2-3 greșeli, însă textul nu se termină, pur și simplu, la un moment dat, gata! Și cine citește acea carte poate foarte bine să înțeleagă că Stăniloae nu e întreg la minte. Asta e concluzia. Și ne-am luptat mult, fiindcă toți erau foarte agresivi, că „ce aveți cu noi, veniți din Germania, lăsați-ne în pace; vrem să ne îmbogățim”. Însă erau personaje care nu aveau nimic de a face cu o editură. Asta e o meserie care se învață, pe care nu poți să o treci, așa...
I.V.: Trebuie să spunem că tu lucrezi la una dintre editurile importante, din Germania, la Herder.
D.H.I.: Era foarte greu să îi oprim. Am beneficiat de sprijinul prietenei mamei, Lia Pardău, avocată, care era specializată. Fusese jurist-consult al Uniunii Scriitorilor, ea ne-a ajutat enorm, și încetul cu încetul am reușit să facem ordine, în sensul că avem absolut toate cărțile bunicului meu, apărute la Editurile Patriarhiei...
I.V.: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
D.H.I.: Editura Basilica șamd. Însă acolo au specialiștii, au teologii și posibilitățile grafice de a face cărți foarte bune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
