În timp ce tinerii din toată România au luat cu asalt Untold 2018, o parte din clujeni și-au arătat disperarea față de ce se întâmplă în aceste zile în orașul lor.
Anul trecut, oamenii au cerut, printr-o petiție, mutarea Untold din centrul municipiului. Clujenii spuneau că festivalul îngrădește dreptul la oraș al locuitorilor și celor care muncesc acolo, prin ocuparea abuzivă a spațiilor publice (parcuri și parcări), blocarea inutilă a circulației și poluarea sonoră, timp de mai multe zile.
Anul acesta, clujenii i-au scris lui Emil Boc pe Facebook și i-au spus că nu mai suportă gălăgia de la Untold 2018. Iată câteva dintre mesajele pe care oamenii i le-au lăsat primarului pe rețeaua socială:
”Toate festivalurile organizate in zona se termina la 23:00 indiferent de natura festivalului sau ce fel de muzica canta. Untold are "special needs" aparent. De ce? Sa nu am access in parc o saptamana ca sa se distreze lumea si (sper) sa aducem ceva bani la buget, inteleg. Traficul ingreunat din zona... hai ca il accept si pe asta. Unii dintre noi trebuie sa lucreze si vineri si luni, unii poate si sambata. Unii au copii mici (sper ca nu trebuie sa explic mai departe). De ce trebuie toata lumea din zona stadionului sa nu doarma 4 nopti? Spuneti-mi, va rog, domnule primar, eu cum fac sa ma pot odihni noaptea perioada asta?”,
”Domnule primar, Untold ar trebui sa se țină într-un loc în afara orașului... Dar pentru interesele economice nu se vrea. Este incredibil că într-un oraș așa de dezvoltat nu se înțelege că probabil sunt persoane in vârstă sau bebeluși/copii care ar putea să fie deranjați de muzica asta infernală. Să auzi 4 zile și 4 nopți incontinuu muzică, mă rog, gălăgie că nu pot să spun altceva, dat la maximum, nu este așa de plăcut. Sper să se pună la punct situația asta și să nu se dea importanță numai la factorul economic deși și social/moral! In rest distracție plăcută tuturor care merg la Untold!”,
”In nicio țară civilizată concertele nu se țin toată noaptea într-un oraș. Ce șpagă au luat unii din primărie să permită așa ceva? De ce sunt sacrificați peste 100.000 de oameni, plătitori de taxe? Nu am nimic împotriva celor care se distrează, nu e vina lor, vina e autorităților locale”,
”Foarte fain, dar nu-i ok sa aduni atatia oameni intr-un spatiu asa de mic.. numa' zic, ar fi bine sa va ganditi la o alternativa”.
La Untold 2018 s-au aflat, ca în fiecare an, primarul Emil Boc şi soţia sa, Oana. Precizăm că sunt și multe mesaje prin care edilul este felicitat pentru ce se întâmplă la Cluj odată cu Untold 2018. ”Cluj, acea țară de lângă România”, i-a scris un internaut.
Nu se aud doleanțele oamenilor
Primarul Emil Boc se pare că nu aude doleanțele clujenilor, din moment ce nu a luat nicio măsură în acest sens. Anul trecut, spunea că părerile nemulțumiților nu pot fi luate în seamă pentru că beneficiile Untold sunt foarte mari.
"Respect punctele de vedere ale celor care au un alt punct de vedere, o altă perspectivă faţă de organizarea Untold. Consider, deocamdată, că punctele pozitive sunt încă mult mai multe pentru oraş decât cele negative şi de aceea într-o comunitate trebuie să vedem dacă lucrurile bune trebuie menţinute şi să corectăm lucrurile negative şi să vedem cum putem diminua impactul negativ pentru cei care nu sunt de acord. Beneficiile sunt mai mari decât dezavantajele şi anul acesta am ţinut şi am avut grijă în organizare să diminuăm atât cât a fost cu putinţă disconfortul fără a-l elimina în totalitate, dar ca oraş încă apreciez, aşa cum apreciază majoritatea clujenilor, că punctele pozitive sunt mai multe decât cele negative", spunea Emil Boc anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News