Situația infectărilor COVID-19, ”o poveste”. Bogdan Chirieac: Nu se mai raportează oamenii

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Bogdan Chirieac, analist politic, explică situația COVID-19 în România și ce ar trebui să facă autoritățile. 

Autoritățile din România ar trebui să ia măsuri pentru a se evita valul cinci al pandemiei de coronavirus. De asta este convins analistul politic Bogdan Chirieac, care a intervenit vineri seara în direct la România TV, unde a explicat de ce a scăzut numărul de infectări în țara noastră. 

”Autoritățile trebuie să ia măsuri. Autoritățile române trebuie să ia toate măsurile care se impun ca să nu mai fim luați prin surprindere cum s-a întâmplat cu valul patru, pentru că și înainte de valul patru autoritățile au relaxat tot și apoi am avut 600 de morți pe zi. Nu că asta ar fi mișcat pe cineva. Mi se pare că nu a mișcat pe nimeni, iar infectările în România sunt o poveste. 2.900 de infectări și 300 de morți, astăzi. Mă lăsați! Adică 10% din cifra de infectări sunt decesele? Nu! Nu se mai raportează și asta nu pentru că nu le mai raportează statul, ci pentru că nu se mai raportează oamenii. Care cum are se duce la spital doar dacă e rău de tot, în rest se tratează acasă fiecare cum poate. Să nu îmi spuneți că Austria are 15.000 de infectări pe zi, pentru că ei atât au, și noi 2900, pentru că nu cred”, a declarat Bogdan Chirieac. 

Situația COVID-19 în România

Până astăzi, 19 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.758.068 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.974 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.623.419 pacienți au fost declarați vindecați.  

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.889 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 55 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 54.624 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 18.11.2021 (10:00) – 19.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 281 de decese (130 bărbați și 151 femei), din care 27 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel