România, supusă unui nou infrigement din partea CE

gaze dc
gaze dc

Comisa Europeană a demarat o nouă procedură de infrigement împotriva României, de această dată din cauza interdicțiilor impuse de autoritățile statului asupra exporturilor de gaze, potrivit Hotnews. CE va face probabil luni o informare legată de procedura menționată.

Legislația europeană obligă statele să asigure "fluxul invers" (import și export) pentru sporirea securității aprovizionării. Chiar dacă din punct de vedere tehnic vor putea fi realizate exporturi, producătorii de gaze posibil interesatți să vândă pe piețele externe vor avea parte de anumite restricții impuse prin noua lege a energiei electrice și gazelor naturale. O prevedere a acestei legi arată că producătorii de gaze vor fi obligați să asigure, cu prioritate, consumul de pe pia'a reglementată.

Liberalizarea pieței se va face treptat până în 2014 pentru consumatorii industriali și până în 2018 pentru consmatorii clasici. Odată cu liberalizarea, se va produce o creștere graduală a prețului de comercializare pe piața românească a producției interne de gaze în raport cu prețul gazelor din import.

Romgaz si OMV Petrom, și-au dat acordul de principiu, fațaă de autoritățile statului, ca pe perioada liberalizării prețurilor, cel puțin până în 2015, să nu exporte gaze. Romgaz și Petrom s-au angajat să nu vândă în afară, chiar daca exportul va fi posibil din punct de vedere legislativ și tehnic.

Ministerul Economiei a fost desemnată în vară ca autoritate competentă pentru garantarea securității aprovizionării cu gaze naturale. Conform prevederilor Regulamentului, printre atribuțiile Ministerului Economiei se afla evaluarea riscurilor la care este expusă securitatea aprovizionării cu gaze a României, elaborarea proiectelor de planuri de acțiune preventive și planuri de urgență și adoptarea și publicarea acestora, pana la sfârșitul anului 2012. De asemenea, ministerul trebuie să identifice companiile din sectorul gazelor naturale care să ia măsurile care vizează asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor protejați.

Anul trecut, în luna decembrie, a fost aprobată în Parlament o lege care interzicea explicit exporturile de gaze, însă președintele a refuzat promulgarea ei.

Romania a avut mai multe dosare de infringement pentru neaplicarea directivelor europene referitoare la liberalizarea pieței energiei electrice și a gazelor naturale. De asemenea, a ajuns in fața Curții Europene de Justitie din cauza încălcării unui regulament privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel