EXCLUSIV  REFERENDUM Buzău - Țintești, 26 septembrie. Cel mai mare fake news despre unire. Primarul Toma: Ar fi un moment istoric în România

referendum 2021
referendum 2021

Duminică, 26 septembrie, va avea loc referendumul de unire a comunei Țintești cu orașul Buzău. Primarul Constantin Toma a punctat principalele avantaje într-un interviu pentru DC News.

DC News: Care e cel mai puternic argument pentru ca buzoienii să iasă la vot și să zică 'DA' unirii dintre Buzău și Țintești? 

'Cel mai important argument este încrederea pe care o au buzoienii în mine și faptul că am venit cu un asemenea proiect. Am mărit foarte mult așteptările buzoienilor prin zecile de proiecte demarate aici, iar unirea dintre Buzău și Țintești este tot un proiect de dezvoltare a orașului, în jurul viitoarei autostrăzi. Ar fi un moment istoric în România. Ultima reformă administrativă s-a făcut în anul 1968. Ilie Bolojan a mai încercat la Oradea, dar nu a reușit.', a spus primarul Toma.

'Nu este un proiect politic, ci pentru oameni'

'Cred că noi avem toate șansele să reușim. Ne vom dubla suprafața Buzăului, vom fi mai mari decât Iași, Timișoara, Oradea, Ploiești sau Brăila. Vom fi în proximitatea autostrăzii A7 și în jurul viitorului drum Expres Buzău-Brăila. Dezvoltarea ar fi cuvântul cheie, precum și încrederea oamenilor în mine și în echipa mea ca primar. Nu îi păcălim pe oameni. Nu este un proiect politic, ci pentru oameni. Din acest motiv, nu am implicat nici PSD, nici pe domnul Marcel Ciolacu. L-am adus aici pe domnul Ilie Bolojan, dar nu ca PNL-ist, ci să vorbească buzoienilor despre necesitatea oricărui pas în direcția reformei administrative.', a declarat Toma.

'Ieri, am avut la Buzău o caravană smart-city. Unul din invitați, domnul Marcel Hieroiu, reprezentantul Băncii Mondiale pentru dezvoltarea urbană a precizat că 95% din PIB-ul României se produce în orașe. Noi putem salva localitățile de pe lângă orașe. În fapt, aceste comune, precum Țintești, sunt cartiere ale orașelor. Buzăul ar putea ajunge de la 130.000 de oameni la aproape 200.000 de oameni dacă s-ar uni cu aceste 'cartiere'. De exemplu, noi am dus transportul în comun la 48 de localități pe lângă Buzău deoarece 62% din toți angajații din județ lucrează în municipiu și 70% din PIB-ul Buzăului se produce în oraș. Mai mult, șomajul este de sub 1% de 4 ani.', a precizat Toma.

'Este un vot pentru viitor!'

DC News: Ce mesaj aveți pentru oamenii indeciși care s-au săturat de politică și nu mai vor să iasă la niciun vot?

'Este un vot pentru viitor! Este pentru tinerii, nepoții și strănepoții noștri. Să nu fie egoiști, vorbesc acum pentru cei de generația mea! Trebuie să lăsăm ceva în spate! Dacă vrem asta, să vină la acest vot istoric!', a punctat Toma.

Cele mai mari minciuni despre referendum

'Sunt aceleași minciuni pe care le-au imputat și domnului Ilie Bolojan. S-a spus că am sute de hectare de teren în comuna Țintești și că aș deveni un rechin imobiliar. O a doua minciună este că taxele și impozitele vor crește de 3-4 ori în Țintești sau că oamenii din cele 4 sate din comune vor trebui să vină pentru o simplă adeverință la Buzău. Fals!', a menționat Toma.

DC News: Când vor vedea buzoienii primele schimbări pozitive în cazul în care va trecere referendumul?

'Vom lucra la proiecte europene. Noi am ajuns pe locul 7, în România, la atragere de fonduri europene doar în doi ani și jumătate. De la 82 de milioane de euro cât am atras în mandatul precedent de primar dorim, împreună cu Țintești, să ajungem la suma de 250 de milioane de euro. Încercăm această dezvoltare în municipiul Buzău, precum și în comuna Țintești, pe fonduri europene. Dorim să trasăm o bandă stânga - dreapta de viitoarea autostradă A7, tronsonul Buzău - Ploiești, să ne ducem cu utilitățile din zona industrială a Buzăului pe lângă autostradă și acolo, în proximitate, să construim parc industrial, centre logistice, zone de consum. Cu siguranță, vom atrage mulți investitori. Deja există un interes din partea lor. Chestiunea formidabilă este că autostrada va trece, 12 kilometri, exact la jumătatea distanței între zona industrială a Buzăului și comuna Țintești.', a mai spus primarul Constantin Toma, pentru DC News. 

VEZI ȘI: REFERENDUM unire Buzău - Țintești. TOT ce trebuie să știi despre referendumul organizat, la o zi după Congresul PNL, ”acasă” la Ciolacu

Referendum unire Buzău - Țintești. Emanuel Ungureanu (USR-PLUS): Motivul principal pentru care oamenii ar trebui să voteze DA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel