EXCLUSIV  Povestea câinelui Calu din filmul Pistruiatul: Doar la comanda instructorului Ioan Tașcă făcea totul - Video

Celebrul film 'Pistruiatul', primul serial color din România, a apărut în 1973. Pe lângă protagonistul Mihai, copilul roșcovan și cu pistrui, filmul mai avea un personaj important: câinele Calu, rasa ciobănesc german, care nu făcea nimic fără comanda instructorului său, plutonier major Ioan Tașcă.

Calu a fost antrenat la Sibiu, primii ani de viață i-a petrecut la Cluj, în Valea Ierii, a doua parte a vieții a petrecut-o la Târgu Mureș alături de dresorul său, plutonier major Ioan Tașcă.

Calu avea gradul de maior, de unde și binecunoscuta replică 'Tovarăşu’ plutonier, vă cheamă tovarăşu’ maior la raport'. În film apare și instructorul Ioan Tașcă, a cărui amintire este în sufletul familiei sale și a tuturor celor care l-au cunoscut.

Soția acestuia, Elena Tașcă, a oferit un interviu, pentru DC News, în care a rememorat momente inedite din viața soțului Ioan Tașcă și a câinelui Calu, precum și din spatele camerelor de filmare a filmului 'Pistruiatul'.

Calu, instruit de dresorul Ioan Tașcă

'Soțul meu, după stagiul militar, a fost repartizat la Sibiu, la Școala de dresaj canin. Acolo, i-a fost repartizat Calu, la o vârstă de 2 luni. Timp de 1 an a făcut instructaj cu Calu, fiind un câine de urmărire. Apoi, după terminarea stagiului militar, a fost repartizat la Cluj, la o unitate la Valea Ierii. De asemenea, a participat cu Calu la foarte multe concursuri, câștigând multe premii. Soțul meu avea sub mâna lui aproximativ 15-20 de câini.' a menționat Tașcă Elena, pentru DC News.

'La Cluj, trebuia filmat Pistruiatul, în 1971. În urma unui proces de selecție organizat la București, la care au participat zeci de câini, soțul meu a fost ales împreună cu Calu de către juriul format din Sergiu Nicolaescu și frații Munteanu. Prima parte din 'Pistruiatul' a fost filmată la Cluj, în zona Canalului Morii.', a relatat Tașcă Elena. 

'Noi dormim câteva ore, tu ne păzești'

'În luna august, anii 1972-73, împreună cu soțul meu și Calu, am plecat într-o seară cu mașina către București deoarece a doua zi erau filmări. Pe drum, soțul meu a spus să dăm telefon la un hotel pentru a ne odihni. Când am ajuns la hotel, personalul de acolo ne-a văzut cu Căluțul, care era în lesă și cu botniță. Nu ne-au primit sub nicio formă. Era ora două noaptea. Am spus că nu putem să îl lăsăm afară pe Calu, deoarece era un câine foarte important care trebuia să participe la filmările din Pistruiatul. Nu am fost de acord să îl lăsăm în afara hotelului și am plecat. După o vreme,  am parcat mașina, la marginea unei localități, pentru a ne odihni câteva ore. Pe Căluțu l-am pus lângă mașină. Era o noapte foarte caldă. Soțul meu i-a spus lui Căluțu: 'Noi dormim câteva ore, tu ne păzești.'. Am lăsat portiera mașinii deschisă, lângă el. La 5 ora dimineața, a început să latre deoarece a simțit un posibil pericol și atunci ne-am trezit. Calu ne-a păzit în noaptea respectivă.'

'Doar la comanda lui făcea totul'

'Calu nu făcea nimic fără a primi comanda soțului meu. Mâncarea lui preferată era conservă de carne de vită cu pâine neagră sau cu secară. Când soțul meu îi spunea 'Aport', doar atunci el se apropia de mâncare. Doar la comanda lui făcea totul. Și în film, Calu nu îl asculta pe actor, ci soțul meu trebuia să se apropie mai mult și să îi dea ordin câinelui.', a menționat Elena Tașcă.

'Calu a venit la soțul meu și a pus lăbuța pe cizma sa, fiind rănit'

'Într-o altă scenă de film, în Cluj, Calu a călcat într-o sticlă și s-a rănit. Sergiu Nicolaescu îl aștepta pe cealaltă parte a canalului Morii, dar nu a ascultat comanda lui. Calu a venit la soțul meu și a pus lăbuța pe cizma sa. Atunci au văzut care e problema. L-au dus la veterinar și l-au pansat. Și chiar și rănit, Calu asculta comenzile. Astfel, filmările au putut să continue.', a relatat Elena Tașcă, pentru DC News. 

VIDEO Filmul 'Pistruiatul'

Foto arhivă personală Familia Tașcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel