BBC şi-a cerut scuze după ce pe ecran a apărut un mesaj pe care scria "Manchester United este un gunoi".
Propoziția a apărut pe burtiera BBC News, în partea de jos a ecranului, în timpul unei actualizări despre tenis, în cadrul emisiunii de la ora 9.00 la 10.00.
Mai târziu, în cursul dimineţii, prezentatoarea Annita McVeigh şi-a cerut scuze fanilor lui Manchester United care s-ar fi putut simţi jigniţi, spunând că greşeala s-a produs în timp ce cineva învăţa cum să editeze şi "scria lucruri aleatorii, nu în mod serios", potrivit The Guardian, notează Mediafax.
McVeigh a spus: "Puţin mai devreme, unii dintre voi poate că aţi observat ceva destul de neobişnuit pe burtiera care rulează în partea de jos a ecranului, cu ştiri care fac un comentariu despre Manchester United, şi sper că fanii lui Manchester United nu s-au simţit jigniţi de asta".
"Permiteţi-mi să vă explic ce s-a întâmplat: în spatele scenei, cineva se antrena pentru a învăţa să pună text pe burtieră, aşa că scria lucruri la întâmplare, nu în mod serios, şi a apărut acel comentariu. Aşa că îmi cer scuze dacă aţi văzut asta şi v-aţi simţit jignit şi sunteţi un fan al lui Manchester United. Dar, cu siguranţă, a fost o greşeală şi nu trebuia să apară pe ecran. Aşa că asta s-a întâmplat, ne-am gândit că ar fi mai bine să vă explicăm".
Errrr… what is going on with the BBC News ticker? pic.twitter.com/fofbiGyMfs
— Scott Bryan (@scottygb) May 24, 2022
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu