Numărul accidentelor vasculare la tineri s-a dublat. Formula FAST te salvează

 femeie
femeie

Medicul Tudor Ciuhodaru a spus că numărul accidentelor vasculare la tineri s-a dublat, dar formula FAST este cea care face diferența.

”Atenție. Numărul accidentelor vasculare la tineri s-a dublat. Formula FAST e cea care face diferența. Puteți salva o viață daca știți aceste semne de alarmă și ajungeți cât mai repede la UPU de la Spitalul Clinic de Urgențe ,,prof.dr. Nicolae Oblu".

1. F (face=faţă): Faţă asimetrică sau gura căzută într-o parte atunci când e rugat să zâmbească.

2. A (arms=braţe): Asimetria ridicării brațelor (unul rămâne mai jos) atunci când îi cereți să le ridice simultan.

3. S (speech=vorbire): Spune cuvinte cu dificultate (dizartric) sau nu își găsește cuvintele (afazic) atunci când e rugat să rostească o propoziţie scurtă.

4. T (time=timp): Timpul este decisiv! Rapiditatea intervenției este esențială. Sunaţi imediat la 112 sau transportați pacientul de urgență la spital.

Toți ar trebui să știm asta. Trebuie învăţată în toate şcolile din România împreună cu multe alte noţiuni de prim-ajutor la orele obligatorii de educație pentru sănătate. Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată. Până când parlamentarii vor adopta proiectul meu de lege ...

Rețineți:

1. Recunoșterea și terapia de urgență (!!! Ore) e vitală.

2. Cele mai multe persoane care suferă un accident vascular cerebral nu recunosc simptomele şi nu ştiu ce trebuie să facă în astfel de situaţii.

3. 2 din 3 pacienți nu recunosc semnele

4. Și mai puțin de 30% se prezintă la medic în primele 24 de ore.

5. Asta în condițiile în care AVC face tot mai multe victime în România.

6. 60.000 de români sunt sunt diagnosticați în fiecare an cu AVC.

7. Apare din ce în ce mai des la tineri ( chiar sub 30 de ani).

8. Nu mai este apanajul vârstelor înaintate.

9. Și a ajuns a doua cauză de mortalitate (depășit doar de bolile cardiovasculare).

10. Semnele/simptomele apar de regulă rapid.

11. Pot include: senzație de slăbiciune, amorțeli sau furnicături la nivelul feței sau membrelor, probleme de vorbire sau de înlegere a cuvintelor, tulburări de echilibru, confuzie, tulburări de comportament, pareze sau paralizii.

12. Pot merge până la comă și stop cardiorespirator.

13. Printre factorii de risc se numără suprasolicitarea, stress-ul, bolile metabolice, cardiovasculare, obezitatea, sedentarismul și fumatul.

Atenție !!! Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute (învățate, repetate, exersate) precum alfabetul sau tabla înmulţirii”, a explicat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel