Loviturile DNA. Nume grele din politică au ajuns în justiție

Activitatea DNA a fost marcată în 2015 de o serie de ''premiere'' pentru Justiţia din România: anchetarea şi ulterior trimiterea în judecată a unui prim-ministru în funcţie - Victor Ponta şi reţinerea unui judecător al Curţii Constituţionale - Toni Greblă.

Totodată, în acest an, s-a înregistrat cel mai mare număr de demnitari trimişi în judecată şi s-a cerut încuviinţarea pentru reţinerea şi arestarea preventivă a unui ministru în funcţie - ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

În 2015 au fost reţinuţi şi trei primari de sector din Capitală - Marian Vanghelie (sectorul 5), Andrei Chiliman (sectorul 1) şi Cristian Popescu Piedone (sectorul 4).

'Între persoanele trimise în judecată până la data de 30 noiembrie (11 luni ale anului 2015) figurează patru persoane care au deţinut funcţia de ministru, 20 actuali sau foşti membri ai Parlamentului, 24 de persoane cu funcţie de autoritate la nivel local (14 primari de municipii, nouă preşedinţi de consilii judeţene şi un prefect), precum şi o persoană care, la data trimiterii în judecată, deţinea funcţia de prim-ministru. Au existat situaţii în care aceeaşi persoană având una din funcţiile sus menţionate a fost trimisă în judecată în dosare diferite. Din estimările preliminare, comparativ cu anii precedenţi, reiese că este cel mai mare număr de demnitari trimişi în judecată în decursul unui an. Potrivit estimărilor aferente celor 11 luni ale acestui an, rata de condamnare în dosarele DNA se menţine la nivelul de 90%, ceea ce arată calitatea probaţiunii pe care se construiesc cauzele penale, precum şi profesionalismul procurorilor care lucrează la DNA', se arată într-o informare a DNA transmisă la solicitarea AGERPRES.

Parlamentari, miniştri, preşedinţi de consilii judeţene şi primari, trimiși în judecată

Parlamentari, miniştri, preşedinţi de consilii judeţene şi primari - actuali sau în funcţie data faptei - trimişi în judecată pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare de mită, conflict de interese sau spălare de bani Parlamentarii trimişi în judecată, actuali sau foşti, provin din toate partidele aflate pe scena politică. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Dănuţ Culeţu, Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc (două dosare), Tudor Chiuariu, Mircea Roşca, Neculai Răţoi, Florin Constantinescu, Constantin Adăscăliţei, Sebastian Ghiţă, Gabriel Berca, Mihai Banu, George Scutaru, Dan Motreanu, Toni Greblă, Dan Şova, Mircea Drăghici, Ion Ochi, Darius Vâlcov (două dosare), Marko Attila (două dosare), Theodor Cătălin Nicolescu (două dosare). De asemenea, în luna decembrie au fost trimişi în judecată Mircea Sămărtinean şi Eduard Martin.

Fostul ministru Elena Udrea a continuat să fie în atenţia presei cu cele mai multe cereri adresate Parlamentului de ridicare a imunităţii, atât pentru începerea urmăririi penale, cât şi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, aceasta fiind trimisă în judecată la începutul anului 2015 în dosarul 'Gala Bute'.

Alţi foşti miniştri trimişi în judecată de DNA în 2015 au fost Ion Ariton, Gabriel Sandu, Cristian David, dar şi Darius Vâlcov. Nici preşedinţii de consilii judeţene nu au fost ocoliţi de DNA. Astfel, în 2015 au fost deferiţi Justiţiei Cristinel Bîgiu (Buzău - trei dosare), Nicuşor Constantinescu (Constanţa - două dosare), Silvian Ciupercă (Ialomiţa), Sorin Frunzăverde (Caraş Severin), Cristian Adomniţei (Iaşi), Gheorghe Bunea Stancu (Brăila), Petru Niculae Ioţcu (Arad), Constantin Ostaficiuc (Timiş - două dosare) şi Constantin Nicolescu (Argeş). Dacă în 2015 un singur prefect a fost trimis în judecată de DNA - Paul Beganu (Buzău, în perioada 2009-2012), numărul primarilor de municipiu a ajuns la aproape 20. Printre cei mai cunoscuţi edili ajunşi în faţa oamenilor legii s-au aflat Radu Mazăre (Constanţa - două dosare), Marian Vanghelie (sectorul 5), Tudor Pendiuc (Piteşti) şi Gheorghe Nichita (Iaşi - două dosare). De asemenea, au ajuns în faţa Justiţiei Iorguş Zanfir, primarul oraşului Mangalia, Gheorghe Ştefan, primarul oraşului Piatra Neamţ - trei dosare, Minea Prina, primarul Slatinei, primarii municipiilor Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, Janos Mezei şi, respectiv, Robert Kalman Raduly, Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului - două dosare, Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, Adrian Nicolae Domocoş, primarul Beiuşului - două dosare şi Nagy Andras, primarul municipiului Reghin.

În decembrie, au fost deferiţi Justiţiei Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureş, şi Mihai Stepanescu, edilul Reşiţei. Pe parcursul anului, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor sau Senatului ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale pentru cinci parlamentari - Ion Ariton, Elena Udrea, Laszlo Borbely, Victor Ponta şi Darius Vâlcov. De asemenea, DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive pentru Elena Udrea, Marko Attila, Darius Vâlcov, Theodor Nicolescu, Dan Şova, Ion Ochi, Cătălin Teodorescu şi Ioan Oltean. Prejudiciul reţinut în dosarele instrumentate de procurorii DNA în primele zece luni ale anului se ridică la aproximativ 275 de milioane de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel