În exclusivitate pentru DC News, Ion Leahu a analizat tensiunile dintre Chișinău și Tiraspol, dar și intervenția ”comodă” a misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Totodată, acesta a precizat și contribuția pe care România ar trebui să o aibă în conflictul dintre Republica Moldova și autoproclamata republică prorusă, Republica Moldovenească Nistreană (Transnistria).
DC News: Întâlnirile recente ale Comisiei Unificate de Control arată o disponibilitate mai mare pentru dialog și rezolvarea vechilor teme aflate în dispută. Vedeți o perspectivă reală ca acest trend să fie susținut, și să crească numărul soluțiilor viabile agreate în CUC?
Ion Leahu: Activitatea CUC nu afectează în nici un mod dezideratele de bază ale regiunii transnistrene, cum ar fi suveranitatea râvnită, sau regimul de control în zona de securitate, integral dominat de regimul secesionist.
Totodată, datorită unei tradiţii informaţionale, activitatea Comisiei trezeşte un anumit interes şi poate fi interpretată drept un indiciu a relaţiilor bilaterale, sau multilaterale în cadrul procesului de negocieri.
Acest moment a fost fixat şi de către Dvs. când aţi presupus că ar fi apărut o mai mare disponibilitate a părţilor către un dialog, către rezolvarea unor probleme istorice. De facto, partea moldovenească a decis renunţarea la solicitarea sa de a efectua un studiu amplu pe subiectul „libertatea circulaţiei” în zona responsabilităţii forţelor de menţinere a păcii, în schimb la o promisiune a reprezentanţilor Tiraspolului de a accepta în termen de trei luni „elaborarea unui mecanism de evaluare a activităţii structurilor de forţă transnitrene, instalate în zonă”.
Observaţi particularităţile: Chişinăul a renunţat la intenţiile sale cocrete, ca urmare, şedinţile CUC au revenit, pare că dialogul ar fi fost reluat şi putem aştepta şi câteva succese.
Dar dacă nu? Practica de mulţi ani demonstrează, că la acest capitol (schimbarea poziţiei anterioare) reprezentanţii Tiraspolului au antecedente. De ce a acceptat Chişinăul pasul respectiv? Pe parcursul celor 25 de ani de „pacificare” nu o dată s-a recurs la cedări pentru a încuraja procesul de normalizarea a situaţiei.
Probabil este un pas de încurajare. Shimbări majore nu se vor produce, dacă Moscova nu este interesată.
DC News: La trei luni de la alegerile desfășurate la Chișinău și Tiraspol, cum evaluați influența noilor lideri asupra procesului de negociere?
Ion Leahu: Schimbarea liderilor ar trebui să influenţeze într un anumit mod procesul de negocieri. Un element al acestei schimbări l-am şi examinat – reluarea şedinţelor ordinare a CUC.
Însă, este foarte puţin, e nevoie de luarea deciziilor, care ar contribui la ameliorarea situaţiei, la soluţionarea mai multor probleme, cu care se confruntă populaţia.
Aici totul e “pe vechi”. Cu excepţia extinderii termenului unei înregistrări (permisului) a persoanelor, ce traversează punctul de control de la trei zile la trei luni.
La prima vedere ar fi un pas esenţial, însă reprezentanţii regimului nu au schimbat nimic: controlul este la fel de viguros, el este efectuat indiferent de durata permisului, dar plata nu se mai percepe.
Oricum nu avea nici un rost întrucât majoritatea celor care trec punctul de control sunt localnicii. Ei trec dese ori, dacă nu zilnic. În rest, părţile nu au intervenit cu propuneri semnificative În opine noastră, o adevărată schimbare ar putea avea loc dacă părţile şi-ar propune realizarea integrală a prevederilor Acordurilor din 1992 şi din 1998, ce ar condiţiona lichidarea posturilor, evacuarea structurilor de forţă, excluderea obstacolelor la circulaţia oamenilor, mărfurilor şi serviciilor.
DC News: Pentru anul în curs, se discută planificarea a două întruniri în formatul „5 + 2”. Cum apreciați șansele de creștere a reglementărilor viabile ale conflictului, în acest format?
Ion Leahu: Da, reprezentanţii Austriei, care deţine preşidenţia în OSCE pentru 2017, au anunţat disponibilitatea de a avea nu mai puţin de două întruniri în formatul “5+2”. Sincer să spun, nu prea văd care ar fi sursele optimismului respectiv, odată ce anume Sebastian Kurz (nr. – ministrul de externe al Austriei) a menţionat, că nu are sens să fie convocat formatul în lipsa unei pregătiri solide. La momentul acesta eu nu numai că nu văd această pregătire, dar pot afirma, că suntem în stare de regresiune.
Berlinul, când deținea funcţia de preşedinte al OSCE, dispunea de “procesul de la Mezenberg”, în cadrul căruia avea ce propune Moscovei în schimbul dinamizării negocierilor în problema transnistreană. Austria dispune doar de protocolul din iunie 2016 de la Berlin. Tiraspolul şi Moscova însă nu vor renunţa la examinarea acestui document, profund eronat, factor, care, probabil, a şi condiţionat abţinerea Vienei de la convocarea formatului “5+2”. Pornind de la acestă constatare, evident, că nu avem cum să aşteptăm dinamism în reglementarea conflictului.
DC News: În opinia Dvs., constatați o activizare a intereselor Federației Ruse pe tema transnistreană? Dacă da, în ce scop?
Ion Leahu: Nu am argumente pentru a constata o activizare a Federaţiei Ruse pe tema transnistreană. Aceast interes este constant, şi dacă apar câteva semne exterioare referitor la proces, ele sunt condiţionte de conjunctură.
În acest moment Moscova este limitată de factorul financiar, factor, care a influenţat mult modul în care a reacţiona la schimbările în regiune. Anterior, Moscova îşi putea permite livrarea către Tiraspol a o 100, 200 milioane dolari anual, pentru a-şi asigura devotamentul indiscutabil a populaţiei.
Apoi aceste tranzacții au devenit din ce în ce mai greu de suportat pentru Rusia, fiind agravate şi de delapidările masive, comise de către fostul lider transnistrean Igor Smirnov şi familia acestuia. Rusia reduce din asistenţa financiară.
Nu cu mult timp în urmă, Moscova încuraja Tiraspolul să urgenteze aplicarea în teritoriul transnistrean a legislaţiei Federației Ruse. Evident, acțiunea este un răspuns la evoluţiile Bucureştiului în raport cu blocul nord-atlantic şi a Chişinăului cu Bruxelles-ul.
În momentul respectiv Tiraspolul a decis arborarea tricolorul rusesc concomitent cu bicolorul roşu-verde, aplicat în calitate de “drapel propriu”.
Unii observatori consideră, că decizia care vizează arborarea drapelului Federației Ruse în regiune ar însemna disponibilitarea Rusiei de a-şi proteja “cetăţenii” în toate formele existente şi cu toate mijloacele de care dispune. Consider că opinia dată este fondată, odată ce regimul de la Tiraspol a reacţionat extrem de dur la decizia Kievului de a accepta dislocarea postului vamal a Republicii Moldova în teritoriul propriu. La fel, nu putem exclude, că şi preconizata vizită a lui Ghrighore Carasin, prim-vice ministru de externe a Federației Ruse în Moldova ar fi condiţionată de această decizie a Kievului şi Chişinăului.
DC News: Cum evaluați implicarea OSCE în reglementarea conflictului? Ce lipsește și ce ar putea fi consolidat în politicile OSCE față de problema transnistreană?
Ion Leahu: Experienţa de care dispun îmi permite să afirm că implicarea OSCE în reglementarea conflictului transnistrean nu este una corespunzătoarea mandatului misiunii şi capacităţilor acestei structuri internaţionale.
Misiunea OSCE practică o tactică pe cât de comodă, pe atât şi ineficientă, care ar putea fi expusă în următorul mod: “OSCE va susține toate acordurile atinse de părţile implicate în conflict”.
Din cauza acestei poziţii pasive, părţile comit abateri serioase, care condiţionează lipsa efectelor pozitive. Astfel, Chişinăul, încurajat de parteneri, a acceptat solicitarea insistentă a regimului transnistrean de a fi egal în drepturi cu ceilalți participanţi la negocieri la masa de tratativelor, fapt care le permite secesioniştilor să se considere “recunoscuţi”. La fel de provocatoare a fost acceptarea în cadrul formatului “5+2” a tacticii “paşilor mici” în negocieri, care a avut un singur efect – axarea procesului de negocieri spre oricare alte probleme numai nu cele care ar avea ca efect soluţionarea diferendului.
Reacţia neesenţială a OSCE la abaterile grave de la prevederile actelor de bază, prin care este reglementată operaţiunea de pacificare în regiunea Transnistriană a Republicii Moldova şi procesul de reglementare, susținut de către Federaţia Rusă şi Transnistria, contribuie la ingnorarea deplină ale acestor norme.
Ca urmare, misiunea de pacificare în Republica Moldova nu mai deţine mecanisme pentru a influenţa situaţia, pentru a asigura pacea şi stabilitatea. Anual se comit aproximativ 10 situaţii extrem de grave (conflicte, altercaţii, omoruri (cazul lui Vadim Pisari din 1 ianuarie 2011), implicarea structurilor de forţă). Ele sunt cauzate de incapacitatea Misiunii OSCE de a cere la modul necondiţionat respectarea normelor prescrise. Practic, nu s-a efectuat nici o evaluare a situaţiilor de criză. Consider că Misiunii OSCE are obligația de a solicita monitorizarea permanentă a respectării normelor legale pentru implementarea procesului de pacificare, de reglementarea a diferendului şi adoptarea deciziilor.
DC News: Ce contribuție ar putea avea România în procesul de reglementare (sub aspectul politicii de stat, dar și al contribuției societății civile, mass-media ș.a.)?
Ion Leahu: România în actuala calitate de stat membru UE şi al blocului Nord- Atlantic evident, că este limitată în acţiuni. Ea promovează polticile elaborate şi propuse de către organismele indicate
Cât despre contribuţia adusă de societatea civilă, mass-media, la acest capitol posibilităţile sunt enorme. Problema însă o constituie poziţia Chişinăului. Este necesar ca Republica Moldova să pregătească o strategie bine argumentată de colaborare cu partenerii din Romînia, de utilizare a capacităţilor statului şi societăţii române în susţinerea Moldovei.
Ar fi un suport foarte pozitiv implicarea Republicii Moldova în structuri intrenaţionale, din care face parte și România. Ar fi de folos explicarea caracterului şi conţinutului relaţiilor economice dintre România și regiunea transnistreană. Tiraspolul exportă mult în România. De acolo procură materie primă şi tehnologii. De explicat, ce motive condiţionează această colaborare, la prima vedere neargumentată în aspectul propagandei ruseşti antiromâne.
România dispune de o experienţă bogată în aspectul problemelor relaţiilor interetnice, în special a “lipovenilor”. Nu este nicio îndoială care ar fi efectul pozitiv al stabilirii unor contacte, relaţii a locuitorilor din delta Dunării cu cei din Moldova şi Transnistria.
Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
