Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, face afirmații șocante în Comisia ”Sufrageria” despre seara alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2009.
Iată ce a afirmat Daniel Dragomir:
- una dintre întrebările cheie este cu privire la motivul întâlnirii, o să spun eu clar și concret, motivul a fost organizarea unei așa-zise celule de criză în vederea găsirii soluțiilor pentru împiedicarea renumărării voturilor din diaspora, rațiunea a fost foarte clară, s-au întâlnit la reședința dlui Oprea pentru a identifica soluții concrete pentru împiedicarea unor inițiative despre care se cunoștea la acel moment, venite din partea unor membri ai PSD care ar fi dus la renumărarea voturilor din diaspora.
- la acea întâlnire au participat: Gabriel Oprea, George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Dan Andronic și, din când în când, Vasile Dîncu.
- Dl Dîncu se afla într-o încăpere separată, primea la un interval de 5-10 minute telefoane cu privire la rezultate, sondaje și activitățile care se desfășurau în acea noapte.
- Rațiunea întâlnirii a fost simplă și clară. Se căutau soluții.
- Dan Andronic cunoaștea zona de media. Problema cea mai spinoasă erau sondajele scoase de Antena 3 și Realitatea la ora 21:00. Aceste două sondaje îl dădeau câștigător pe Mircea Geoană. Rațiunea invitării lui Dan Andronic era să găsească variante pentru a contracara aceste sondaje.
- Rațiunea invitării conducerii SRI ține de resorturi interne care ulterior se pot duce spre culoarele politice, rațiunea invitării doamnei Kovesi, șefa Parchetului General, era că dumneai deținea cătușele la acel moment. Toate persoanele prezente aveau a se teme de un rezultat defavorabil lui Traian Băsescu. Dl Oprea era cel mai băsist dintre cei prezenți. Dl Coldea și doamna Kovesi primiseră semnale clare cu privire la îndepărtarea din funcții. Acea întâlnire a fost extrem de tensionată.
- La ora 21:00 au fost prezentate trei sondaje de opinie. La B1 TV, sondajul indica o variantă de 50,4% pentru Traian Băsescu și 49,6% pentru Mircea Geoană. La ora 21:00, sondajul care se dă are în vedere exit-poll-ul de la ora 19:00, fără votul din diaspora.
- Pe lângă sufrageria dlui Oprea, a mai existat o altă celulă de criză la sediul din Kiseleff al PSD, unde se căutau soluțiile inverse pentru a se obține rezultatul dorit de fiecare din participanți. Unul dintre participanți a fost fostul adjunct al directorul SRI, generalul Ionel Marin.
- Trebuie puse lucrurile pe masă.
- Este important ca membrii Comisiei să înţeleagă cum s-a ajuns la dosarul domnului Voicu, care au fost presiunile, când datele referitoare la Voicu şi celelalte persoane din dosar existau din vara anului 2009... Cine a decis trimiterea dosarului către DNA, care a fost rezoluţia domnului Morar şi cum a ajuns el la procurorul Papici?
- În jurul datei de 14-15 decembrie, ANAF a deschis un control la Realitatea TV, iar în 20 ianuarie s-au blocat conturile societății.
(...)
- Prezența dlui Coldea la acea întâlnire încalcă și prevederile legale și anume directorul SRI, fiind civil, nu se supune acestor reglementări, dar, din ceea ce cunosc, în statutul cadrelor militare există un articol 28 care interzice cadrelor, pe lângă faptul să facă parte din partide, formațiuni politice, să facă propagandă, să desfășoare prin orice mijloace activități în favoarea acestora, ori noi discutăm despre o intervenție clară și concretă în favoarea unui candidat. La art. 28, litera g, se interzice participarea la mitinguri, demonstrații, întruniri cu caracter politic. În 6 decembrie, a fost o întrunire cu caracter politic, după părerea mea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu