Când inimile mari le întâlnesc pe cele slăbite. Eroul Zilei: Alexandru, tânărul poliţist din Iaşi care a escortat un bătrân cu probleme cardiace până la Institutul de Boli Cardiovasculare

Alexandru, eroul din Iaşi / Foto: Poliţia Română
Alexandru, eroul din Iaşi / Foto: Poliţia Română

Iaşiul mai are un erou. Îl cheamă Alexandru şi este poliţist la secţia nr. 1.

Un tânăr poliţist din Iaşi a escortat o maşină al cărei şofer s-a rătăcit în zonă şi a cerut direcţii pentru a ajunge de urgenţă la Institutul de Boli Cardiovasculare. Alexandru, eroul zilei, n-a stat prea mult pe gânduri. Nu le-a dat indicaţii rutiere, ci a ales sa-i escorteze chiar el pe cei doi, tată şi fiu. "Nu doar tânăr și dă bine în poze, dar și cu inimă mare! El este Alexandru! Itinerariul de patrulare conform planului, până într-un punct, momentul în care un domn i-a solicitat sprijinul. Acesta nu a cerut mult, doar că trebuia să ajungă cu tatăl său, în vârstă de 85 de ani, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, deoarece are nevoie de ajutor medical. Alexandru și-a dat seama din discuțiile purtate că șoferul nu cunoaște drumul și nici ora respectivă nu era în favoarea acestuia. Astfel, a decis să îl escorteze cât mai rapid, punându-se în pielea lui. Știe cât de importantă este intervenţia medicilor într-o astfel de situaţie, întrucât are în familie o persoană cu probleme cardiace. Probabil aceste rânduri nu ar fi existat, dacă medicul care a preluat pacientul nu ar fi transmis aprecierea sa. Ce îl caracterizează pe Alexandru? Modestia, care se citește pe chipul lui! Ce putem să mai spunem despre el? Are doar 22 de ani și este polițist la Secţia nr. 1 Poliţie Iaşi, unde îşi desfăşoară activitatea din 2019, când a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina.Felicitări, omule!" a transmis Poliţia Română pe pagina oficială de Facebook.

Gestul lui Alexandru a atras instant simpatia internauţilor şi, cum era de aşteptat, comentariile au început să curgă:

"Doamne, dacă am avea mai multă empatie faţă de ceilalţi, cât de frumoasă şi bună ar fi lumea asta! Bravo, Alexandru!"

"Mi se pare normal. Aşa trebuie să se comporte un funcţionar al statului. A ales această meserie. A ales să fie în slujba cetăţeanului. Fiecare trebuie să ne facem datoria cu onoare. Felicitări!"

"La cât mai mulţi Alexandri în ţara noastră şi vom fi din ce în ce mai bine."

"În străinătate aşa ceva e normal.. dar bravo lui!"

Reacţii pozitive şi mesaje de felicitare au continuat să apară în online pe tot parcursul zilei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel