EXCLUSIV  Avem cu 10 - 15 grade peste normalul perioadei. Semnal de alarmă din ANM. ”Temperaturile de peste noapte au fost cât trebuia să fie maximul zilei”

foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

Am avut zile extrem de calde în octombrie, cu precipitații la jumătate față de ceea ce ar fi trebuit să fie. 

Semnal de alarmă, după temperaturile cu 15 grade peste normalul perioadei

Meteorologul Administrației Naționale de Meteorologie, Meda Andrei, a precizat, pentru DCNews, că abaterea termică a lunii octombrie este de 3,6 grade. ”Ar trebui să avem temperaturi cuprinse între 14 și 20 de grade. În multe zile, am avut valori peste 25 de grade” spune meteorologul. Aceasta adaugă: ”Când înregistrezi temperaturi cu 10, chiar 15 grade mai mult decât ceea ce ar trebui să fie în mod normal, este un semnal de alarmă că atmosfera începe să se schimbe și că încălzirea globală se resimte peste tot”. ”Cu cât este mai caldă atmosfera, și furtunile sunt mai violente” a mai spus meteorologul Meda Andrei. 

În plus, conform acesteia, am avut situații în care inclusiv noaptea am înregistrat temperaturi care ar fi trebuit să fie maximul termic al zilei. ”Temperaturile de peste noapte, în multe intervale de timp, au fost cam cât ar fi trebuit să fie temperaturile maxime (în timpul zilei n.r.). Deci noaptea am înregistrat, în unele intervale, cam ce este normal să fie în octombrie în cursul zilei”. 

Cu privire la precipitații, ”am înregistrat cam jumătate din cât ar fi trebuit să fie, ceea ce a dus la o secetă extremă în sud și-n est”. Pe de altă parte, în centru, vest, nord, au fost ploi și urmează să vină o altă perioadă cu ploi. Va ploua și-n sud, dar trecător și-n cantități reduse: ”Vor fi destul de slabe, chiar 10 - 15 l/mp”. 

Vezi mai mult în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel